Au inlocuit etichetele pentru a plati mai putin


Intră acum și în grupul de

Trei „cumpărători” s-au ales cu dosare penale după ce au înlocuit etichetele de pe produse cu altele, pentru a plăti mai puţin. Potrivit IPJ Suceava, vineri, la ora 13.26, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată cu privire la faptul că o persoană a sustras mărfuri dintr-un hypermarlet din localitate.

La faţa locului s-a deplasat o patrulă de poliţie, ce la identificat pe P .Constantin, de 33 ani, din localitate, iar în urma verificărilor s-a stabilit că acesta a sustras de la raionul feronerie un butuc pentru yală, apoi de la raionul preparate din carne a ambalat două bucăţi de costiţă afumată aplicând eticheta cu preţul uneia, iar pe o pungă cu cârnaţi de 1.200 gr. a pus o etichetă cu preţul unei cantităţi de 400 gr., cauzând astfel un prejudiciu de 69,27 lei.

Prejudiciul a fost recuperat, iar suceveanului i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Tot vineri, Poliţia comunală Şcheia fost sesizată cu privire la faptul că două persoane necunoscute au sustras dintr-un hypermarket o consolă ,,XBOX 360.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, ocazie cu care a stabilit că A. Ioana, de 19 ani din oraşul Panciu, judeţul Vrancea şi E. Isadora, de 20 ani, din comuna Poduri, judeţul Bacău, au acoperit codul de bare de pe ambalajul unei console XBOX 360 cu un cod de bare corespunzător unui tunner TV şi s-au prezentat la casa de marcat cu produsul respectiv şi alte mărfuri, achitând suma de 184.38 lei, iar valoarea reală a produselor fiind de 954.38 lei, creându-se un prejudiciu de 770 lei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat .


Intră acum și în grupul de