În județul Suceava continuă să crească numărul cazurilor active de Covid-19, iar incidența medie cumulată la mia de locuitori a ajuns la 0,82. Aproape 900 de suceveni sunt în carantină sau izolare la domiciliu

Un număr de 627 de cazuri de infecție Covid -19 în evoluție se înregistrau, sâmbătă, în județul Suceava, în creștere cu zece cazuri în plus față de ziua precedentă.

Potrivit Prefecturii Suceava, incidența cumulată a cazurilor de infectare este de 0.82 la mia de locuitori.

Conform distribuției cazurilor Covid -19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale 29 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 16 au câte un caz în evoluție, 51 au sub cinci cazuri în evoluție, 6 au sub zece cazuri în evoluție iar 12 au peste zece cazuri în evoluție.

De menționat este că aproape 900 de suceveni sunt în carantină sau izolare la domiciliu.

Astfel, se află în carantină 651 de persoane, iar în izolare la domiciliu se află 242 de persoane.

Prefectura Suceava a arătat că în  cursul zilei de vineri polițiștii au desfășurat activități în  context Covid 19, fiind verificate  cu privire  la respectarea măsurilor  și interdicțiilor impuse  671 persoane.  De asemenea,  au fost verificate 43 societăți comerciale. Nu  au fost constatate sancțiuni contravenționale sau infractiuni cu privire la nerespectarea măsurilor de protecție  individuală și neluarea  măsurilor pentru  diminuarea impactului riscurilor  conform Legii nr.55/2020.

loading...