Flutur: Pe drumul Panaci-Bilbor se lucrează zi-lumină. Când va fi finalizat acest drum va aduce avantaje excepționale pentru această zonă


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, miercuri, că lucrările la drumul Panaci-Bilbor continuă în forță și că se va ajunge cu asfaltul până la serpentinele Pasului Bilbor de unde mai sunt de executat lucrări de modernizare pe 3,7 kilometri.

„Profităm de vremea bună din această perioadă și cu bucurie anunț că se lucrează zi-lumină la drumul dintre Panaci-Bilbor pentru a asfalta tronsonul rămas.Este o concentrare de forțe. Se lucrează la acest tronson de șase kilometri până la serpentinele Pasului Bilbor”, a spus președintele CJ Suceava.

Flutur a amintit că pe acest drum, Panaci-Bilbor, în primul său mandat de președinte al CJ Suceava s-a făcut o investiție cu fonduri europene pe o distanță de 22 de kilometri, iar în acest mandat se asfaltează în continuare alți șase kilometri.

Președintele CJ Suceava a subliniat că există asigurată finanțarea și documentația pentru ultimii 3,7 kilometri prin Pasul Bilbor.

El a arătat că acest drum de circa 40 de kilometri face legătura cu drumul național aproape de Toplița.

Flutur a spus că finalizarea acestui drum va aduce avantaje excepționale pentru zona Vatra Dornei, pentru turism, mai ales că drumul București-Vatra Dornei se scurtează cu 110 km.

Mai mult, președintele CJ Suceava a menționat că această zonă are un potențial turistic uriaș care va fi pus în valoare și mai bine.

„Este Țara apelor minerale, este zona cu domeniul schiabil unde zăpada rămâne cea mai lungă perioadă din an,în Munții Călimani pe versantul nordic”, a spus Flutur.

El a menționat că în zonă este și Parcul Național Călimani și că toată zona este mirifică.

„Este un mare câștig pentru județul Suceava, pentru investitori, pentru turism, dar și pentru cei care ne vor călca pragul în perioada următoare”, a spus Flutur.


Intră acum și în grupul de