Peste o sută de cursanți-cadre didactice și studenți- și în acest an la Lectoratul de limba română al USV de la Universitatea din Cernăuți


Intră acum și în grupul de

Lectoratul de limbă română al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), găzduit din noiembrie 2014 de Universitatea Națională „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți, și-a deschis în această toamnă cel de-al șaptelea an de activitate, anunță USV.

În ciuda contextului epidemiologic actual, numărul de cursanți înscriși pentru anul 2020-2021 este similar celui de anul trecut, respectiv peste 100 de persoane.

La fel ca în anii trecuți, cursurile oferite de Lectorat sunt organizate pe niveluri de limbă, în conformitate cu Cadrul European Comun de Referință pentru limbi străine (A1-C2), beneficiarii fiind în majoritate cadre didactice și studenți provenind de la toate facultățile Universității cernăuțene.

Cursurile se desfășoară în prezent într-un format hibrid (online și cu prezență fizică), predominante fiind cursurile desfășurate online, arată sursa citată.

În măsura în care situația sanitară o va permite, publicul de cursanți va putea beneficia, și în acest an universitar, de aplicații practice în România și de diverse activități culturale și științifice organizate de Lectorat la Cernăuți.

De asemenea, cursanții vor avea posibilitatea să își probeze competențele lingvistice la sfârșitul anului universitar, când vor participa la evaluarea organizată de către o comisie deplasată de la USV.

La sesiunea din iunie 2020 au participat 22 de candidați, 21 dintre ei fiind declarați admiși și primind un certificat de competență lingvistică în limba română, eliberat de Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul USV.

Din septembrie 2015, lector de română la Cernăuți este Gina Puică. Primul lector a fost Sabina Fînaru.


Intră acum și în grupul de