RECUNOASTETI ACEASTA PERSOANA?


Intră acum și în grupul de

În Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, în noaptea de Anul Nou, a fost internată o persoană de sex bărbătesc, victima unei agresiuni, care a relatat verbal că se numeşte Oroşan (Oroşanu) Ion, fiul lui Nicolai şi Maria, născut la 22.01.1968 în localitatea Fundu Herţii (sau Dorohoi), iar documentele de identitate nu le are asupra sa. Datele de stare civilă oferite de victimă nu se regăsesc în evidenţele naţionale privind persoanele.

Semnalmente: – înălţimea 1,70 m, greutatea 72 kg, constituţie normală, tenul deschis, faţa ovală, fruntea dreaptă – retrasă, ochii căprui – mari, nasul mijlociu – drept, gura mijlocie – comisuri orizontale – buzele groase, bărbia rotundă, urechile medii – lob detaşat – pavilion apropiat.

Semne particulare: – prezintă un tatuaj pe braţul drept până la umăr ce reprezintă un cap de şarpe, dedesuptul căruia se află un craniu străpuns de o sabie şi înscrisul „FOR WORLD WITHOUT BLACK AND COMMUNIST”.

Pe lângă acesta, bărbatul care şi alte tatuaje, unul pe antebraţul stâng, unul la baza degetului mare de la mâna stângă „Steaua lui David ”, unul la falanga degetului mijlociu şi unul la inelarul de la mâna stângă – prezintă de asemenea tatuaje.

Acesta declară că a lucrat la o fabrică de cărămidă situată la ieşirea din municipiul Timişoara către Jimbolia, pe raza municipiului Alba Iulia, fiind angajat temporar pentru a paşte animalele pe imaşurile din apropierea localităţii, precum şi în alte localităţi din ţară şi din judeţul Suceava.

Persoanele care pot da relaţii despre persoana în cauză, sunt rugate să sune la nr. de telefon 0230 / 203004, 0230 / 203005, sau 112.


Intră acum și în grupul de