Numărul cazurilor active de Covid-19 în județul Suceava a crescut la 1.742 în 110 localități după ce 175 suceveni au fost confirmați cu Covid-19 din 1.164 teste efectuate în ultimele 24 de ore. Alți 1.420 suceveni se află în carantină sau izolare

Prefectura Suceava a anunțat că, miercuri, în județul Suceava sunt 1.742 cazuri de infecție Covid-19 în evoluție, ieri fiind 1.725 cazuri.

Sursa citată precizează că potrivit distribuției cazurilor Covid-19 pe localități, din cele 114 localități sucevene 4 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 15 au câte un caz în evoluție, 31 au sub cinci cazuri în evoluție, 31 au sub zece cazuri în evoluție iar 33 au peste zece cazuri în evoluție.

În același timp, în carantină se află 1.026 suceveni, iar în izolare 394. Totodată, numărul total de persoane testate până în prezent este de 77.879 persoane, în ultimele 24 de ore fiind testate 1.164 persoane, iar potrivit GCS, în 175 de cazuri s-a confirmat infecția cu noul coronavirus.

De menționat că, forțele de ordine au verificat, în cursul zilei de 10 noiembrie, 937 de persoane și 112 de societăți comerciale privind respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Astfel, au fost aplicate 163 sancțiuni în valoare de 24.500 lei.

Prefectura Suceava recomandă tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile unde este obligatoriu, precum şi în mijloacele de transport în comun și să nu se expună la riscuri.

La linia telefonică TelVerde 0800800165, cetățenii pot sesiza cazurilor de încălcare a normelor de protecție.

La linia telefonică TelVerde 0800800358, cetățenii pot apela pentru recomandări  și informații legate de COVID-19.

loading...