Circula cu autorizatia autoturismului expirata


Intră acum și în grupul de

Frontieriştii de la Brodina au depistat duminică în trafic un tânăr ce conducea un autoturism ce avea autorizaţia expirată. Potrivit IJPF Suceava, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina au executat o misiune specifică în zona de responsabilitate, oprind pe comunicaţia DJ 209G (localitatea Straja), un autoturism marca „Opel Astra” cu numere de înmatriculare provizorii, condus de C .Ilie, în vârstă de 30 de ani, domiciliat în localitatea Putna, judeţul Suceava.

La solicitarea poliţiştilor de frontieră de a prezenta documentele, şoferul a prezentat cartea de identitate, declarând că nu are asupra sa actele autoturismului. S-a luat legătura cu autorităţile specializate şi în urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că autorizaţia de circulaţie a autoturismului este expirată.

Poliţiştii de frontieră i-au întocmit lui C. Ilie acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat. Actele premergătoare au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, în vederea atribuirii numărului unic.

Săptămâna trecută, poliţiştii de frontieră din cadrul I.J.P.F. Suceava au executat un număr de 464 misiuni şi acţiuni specifice proprii, nu au permis intrarea în ţară a 2 cetăţeni străini şi ieşirea a 4 români. În timpul acţiunilor au fost descoperite şi reţinute în vederea confiscării 18.880 pachete de ţigări în valoare de 78.777 lei, au fost aplicate un număr de 17 amenzi contravenţionale în valoare de 16.580 lei şi s-au constatat 4 infracţiuni.


Intră acum și în grupul de