Focuri de arma si doua echipaje de politie pentru prinderea unui pusti ce conducea fara permis


Intră acum și în grupul de

Nici cu focurile de armă poliţiştii nu au reuşit să îl determine pe un puşti ce a condus fără permis să se oprească. Potrivit IPJ Suceava, vineri, la ora 15:15, un agent de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Vicovu de Jos, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe drumul comunal DC nr. 1 de pe raza de competenţă, a oprit un autoturism înmatriculat în Italia, condus de minorul B. V., de 17 ani, din localitate, care nu posedă permis de conducere. În autoturism se mai aflau trei persoane.

Agentul de poliţie s-a prezentat şi i-a solicitat documentele conducătorului auto, dar acesta a refuzat să i le prezinte, având o atitudine recalcitrantă, fiind susţinut şi de către ceilalţi ocupanţi ai autoturismului. În aceste împrejurări, agentul a solicitat sprijin, la faţa locului ajungând o patrulă din cadrul Postului de Poliţie Voitinel. La apropierea celui de-al doilea echipaj de poliţie, B. V. a coborât de la volanul autoturismului, după care a fugit spre cătunul Remezău.

În urmărirea adolescentului au plecat doi poliţişti de la Postul de Poliţie Voitinel şi ajungând într-o zona accidentată, cu obstacole, a fost somat legal, agenţii executând două focuri în plan vertical, însă B.V. a continuat să alerge, fiind pierdut din raza vizuală de către poliţişti.

În urma activităţilor specifice desfăşurate, s-a reuşit identificarea lui B. V., care a recunoscut că a condus autoturismul fără a poseda permis de conducere. Poliţiştii continuă cercetările faţă de B. V. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.


Intră acum și în grupul de