Intră acum și în grupul de
Detaşamentul de pompieri Suceava a intervenit miercuri, cu două autospeciale şi un modul SMURD pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la locuinţa Erziliei C., din municipiul Suceava, str. Cernăuţi. Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, existenţa focului a fost anunţată la ora 15:26, iar la sosirea echipajelor incendiul se manifesta la planşeul şi pereţii centralei termice, acoperişul terasei şi astereala acoperişului casei, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă, anexe şi un motel, aflate în imediata apropiere.
Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit prin efect termic, din cauza coşului de evacuare a fumului, neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile.
Pompierii au salvat casa de locuit, anexele, motelul şi bunuri materiale, în valoare de aproximativ 42.000.000 lei.