Cei mai mulți dintre cadeții români admiși la academiile militare din Statele Unite ale Americii sunt absolvenți ai Colegiului Național Militar din Câmpulung Moldovenesc. Absolventul Bogdan Daniliuc, de la US Military Academy West Point, a depus jurământul față de neam și țară, iar eleva plutonier major Miruna Gabriela Duracu se află un ultima etapă de selecție pentru aceeași academie militară.

Absolventul Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”, Bogdan Daniliuc, care urmează studiile la United States Military Academy West Point, a depus miercuri, 16 decembrie, jurământul de credinţă faţă de neam şi ţară. Ceremonia a avut loc la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, în prezenţa șefului Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Iulian Berdilă.

„Ochii văd numai ceea ce mintea este pregătită să înțeleagă” – acesta este motto-ul cu care absolventul ștefanist pornea în anul 2019 spre Statele Unite ale Americii. Bogdan este din Botoșani și pe parcursul celor patru ani de liceu s-a remarcat cu premiile obținute la disciplina geografie, ducând mai departe ștafeta olimpicilor naționali. Absolventul ștefanist a fost un adolescent atipic. De ce spunem asta? Pentru că încă din clasa a IX-a și-a stabilit un obiectiv: acela de a urma studiile academiei militare West Point. În perioada în care majoritatea adolescenților sunt visători și schimbători, Bogdan a dat dovadă de perseverență și maturitate. Și-a stabilit un țel, a ieșit din zona de confort și a muncit în fiecare zi pentru a fi cadet la una dintre cele mai prestigioase academii din SUA. 

„Îmi îndemn colegii să își urmeze visul, chiar dacă, la un moment dat, pare imposibil!” – a spus Bogdan în ultima zi petrecută în Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”.

Astfel, eleva plutonier major Miruna Gabriela Duracu a ales să îi urmeze exemplul, iar acum se află un ultima etapă de selecție pentru aceeași academie militară.

 Oportunitatea de a se forma ca ofițer la Academia Militară West Point din SUA reprezintă pentru Miruna un vis împlinit. Eleva, originară din Vaslui, este un atlet desăvârșit. La compețițiile susținute între colegiile militare a ocupat mereu locul I la probele de viteză și săritură în lungime. Abilitățile de atlet au ajutat-o să treacă prima peste probele sportive riguroase pentru admiterea la academia din SUA, luptându-se pentru sigurul loc repartizat pentru elevii de liceu militar din România.

Dintre toți cadeții români admiși în ultimii patru ani la academiile militare din Statele Unite ale Americii, mai mult de jumătate sunt absolvenți ai Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc. Pregătirea temeinică, perseverența și devotamentul i-au determinat pe elevii militari ștefaniști să își depășească propriile așteptări și să ducă peste hotare numele Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”, instituție de învățământ care le-a pus bazele pregătirii viitoarei cariere de ofițeri ai Armatei Române.  (Responsabil pentru relații public Georgiana Lupu)