Intră acum și în grupul de
Prefectura Suceava a anunțat că, marți, în județul Suceava sunt 1.005 cazuri de infecție Covid-19 în evoluție, ieri fiind 991.
Sursa citată precizează că potrivit distribuției cazurilor Covid-19 pe localități, din cele 114 localități sucevene 13 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 23 au câte un caz în evoluție, 31 au sub cinci cazuri în evoluție, 27 au sub zece cazuri în evoluție iar 20 au peste zece cazuri în evoluție.
În același timp, în carantină se află 824 suceveni, din care 149 intrate în ultimele 24 de ore, iar în izolare 541 de persoane, din care 83 intrate în ultimele 24 de ore. Totodată, numărul total de persoane testate până în prezent este de 102.642 persoane, în ultimele 24 de ore fiind testate 763 persoane, iar potrivit GCS, în 141 de cazuri s-a confirmat infecția cu noul coronavirus.
Intră acum și în grupul de