Ion Lungu anunță că în 2021 începe 9 proiecte între care o parcare supraterană și sala polivalentă și finalizează alte 14 proiecte cum ar fi Ștrandul Ițcani, Zona de agrement sau Cartierul Europa//VIDEO


Intră acum și în grupul de

Primăria Municipiului Suceava va avea în 2021 un număr de 35 de proiecte prioritare, din care 14 sunt de finalizare a unor investiții, iar nouă pentru demararea unor noi investiții.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, miercuri, într-o declarație de presă, că pentru anul 2021 a propus realizarea unui număr de 35 de proiecte prioritare.

Între acestea, nouă proiecte sunt de demarare a unor noi investiții, respectiv proiectul Zonei de Agrement Parc Șipote și al proiectului de reabilitare a Curții Domnești, dar și demararea lucrărilor la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară și la Colegiul Național Petru Rareș, demararea lucrărilor la Grădinița Colegiului Național Mihai Eminescu sau demararea proiectului pentru construirea unei Grădinițe Noi în cartierul Obcini.

Totodată, el propune demararea lucrărilor de încălzire în Complexul Comercial Bazar, demararea lucrărilor pentru Parcarea Supraterană și demararea lucrărilor pentru Sala Polivalentă.

📺 Conferință de presă la Primăria Suceava

📺 Conferință de presă la Primăria Suceava

Publicată de NewsBucovina.ro pe Marţi, 5 ianuarie 2021

Primarul Lungu dorește ca în 2021 să fie finalizate mai multe proiecte, cum ar fi cel de transport integrat ecologic, a Centrului Multifuncțional Ițcani, a grădinițelor din Burdujeni sat și a celei din zona centrală, sau de reabilitare a Colegiului Tehnic Petru Mușat.

Tot în 2021 se va finaliza Zona de Agrement de pe râul Suceava, proiectul de digitalizare APLICAT sau a rutei Alternative Suceava – Botoșani, a proiectului de gaz metan în Burdujeni sat sau finalizarea lucrărilor în Piața George Enescu și finalizarea Cartierului Europa.

Primarul mai spune că vor fi finalizate în 2021 lucrările la Sera Floricolă, dar și modernizarea Ștrandului municipal Ițcani.

Ion Lungu a mai spus că între priorități vor fi în acest an amenajarea spațiilor de vaccinare anti-COVID, aprobarea bugetului local, ridicarea Grădiniței din cartierul Ițcani în curtea Școlii nr. 7,realizarea Strategiei de Dezvoltare Urbană a Zonei Urbane Funcționale și depunerea proiectelor europene 2021-2027, implementarea proiectelor privind echipamentele electronice în școli, dar și actualizarea studiului de fezabilitate a Variantei Ocolitoare Nr. 2.

Tot în 2021 primarul spune că se va continua modernizarea străzilor cu utilități fără asfalt și realizarea de parcări de reședință.

Ion Lungu a mai declarat că își propune reabilitarea rețelelor termice prin POIM, dar și punerea în aplicare a programului de reabilitare termică a blocurilor.

Primarul va relua demersurile pentru realizarea proiectului de canalizație a cablurilor aeriene și va încerca să obțină aprobarea realizării unui nou stadion.


Intră acum și în grupul de