Intră acum și în grupul de
Circulaţia rutieră pe drumurile naţionale din judeţul Suceava se efectuează îngreunat, din cauza zăpezii care a căzut în cantităţi destul de mari în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică. De asemenea, preectura judeţului Suceava a anunţat că pe unele drumuri judeţene s-a circulat pe un singur fir din cauză că pe unele porţiuni viscolul a troienit zăpada.
Reprezentantul primului-ministru în judeţul Suceava a arătat că situaţii asemănătoare s-au înregistrat pe drumuri judeţene în localităţile Frătăuţi, Bălcăuţi, Calafindeşti, în zonele unde şoseaua este perpendiculară pe direcţia vântului. Prefectul a mai spus că în toate zonele afectate au fost trimise utilaje de deszăpezire care să îndepărteze zăpada de pe carosabil.
El a precizat că nu au fost semnalate probleme în ceea ce priveşte circulaţia feroviară, iar Aeroportul Suceava este deschis traficului aerian. Potrivit prefectului Sorin Popescu, stratul nou de zăpadă depus în judeţ în urma ninsorilor de sâmbătă este, în medie, de 30 de centimetri.