112 suceveni sunt în stare severă sau gravă din cei 392 de pacienți Covid-19 internați în spitalele din județ. Peste 15.000 suceveni s-au vindecat de Covid-19 de la începutul pandemiei

În spitelele din județul Suceava sunt internați 392 de pacienți Covid-19, iar numărul total al persoanelor suspecte de infecție cu SARS-CoV-2 este de 60, a anunțat luni Prefectura Suceava, care menționează că numărul sucevenilor declarați vindecați de Covid-19 este de 15.032.

Potrivit sursei citate, la nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 20 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 10 persoane declarate vindecate.

Din totalul celor 561 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 206 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 48 pacienți sunt în zona tampon și 307 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).

Din cei 206 pacienți diagnosticați Covid-19:

11 prezintă forme ușoare;

113 prezintă forme medii ale bolii;

65 prezintă forme severe;

17 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI (dintre aceștia 3 pacienți sunt ventilați non – invaziv și 3 intubațiventilați invaziv).

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 316 paturi libere, din care 32 pentru pacienți Covid-19, 178 în sectorul non-Covid și 106 pentru zona tampon.

La unitatea ATI sunt disponibile 3 paturi pentru pacienți Covid, sunt 30 ventilatoare libere, din care 14 pentru pacienții Covid-19, și 16 pentru pacienții non- Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 96 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (14 cu forme ușoare, 63 prezentând forme medii, 17 forme grave și 2 pacienți în formă critică), 7 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, nemaifiind nici un loc disponibil în sectorul Covid. La unitatea ATI Covid sunt internati 2 pacienți, nemaifiind niciun loc disponibil.

La nivelul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați un număr de 18 pacienți diagnosticați cu Covid-19, dintre aceștia 14 prezintă forme medii și 4 forme grave, 4 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 17 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Vatra Dornei sunt internați un număr de 19 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (12 forme medii și 7 cu forme grave) și 1 persoană suspectă de infecție cu noul coronavirus, fiind libere un număr de 8 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Orășenesc Gura Humorului sunt internați un număr de 29 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (14 cu forme ușoare și 15 prezentând forme medii), nu sunt internate persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere un număr de 13 locuri în sectorul Covid.     

La nivelul Spitalului Boli Cronice Siret sunt internați 24 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (16 cu forme ușoare și 8 persoane cu formă medie), nu sunt internate persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind liber 1 loc în sectorul Covid.

La nivelul județului sunt disponibile 71 de locuri libere Covid și 125 locuri pentru zona tampon.

Persoanele suspecte Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecției cu noul coronavirus sunt declarate pacienți diagnosticați Covid-19, fără a fi influențată statistica în ceea ce privește numărul de internări, precizează Prefectura Suceava.

loading...