Pieton beat, accidentat grav de o masina ce tracta un alt autoturism

Un bărbat aflat sub influenţa băuturilor alcoolice ce se deplasa pe marginea drumului a fost accidentat grav de o maşină ce tracta un alt autoturism. Potrivit IPJ Suceava, duminică, în jurul orelor 13.20, pe DN 2 în afara localităţii Dărmăneşti, S. Gheorghe, în vârstă de 54 ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea un autoturism ce era tractat de un alt autoturism condus de A. Ion, în vârstă de 45 ani, din municipiul Suceava, a surprins şi accidentat grav pe B. Ion, în vârstă de 46 ani, din comuna Pătrăuţi.

Acesta se deplasa ca pieton pe marginea din partea dreaptă a carosabilului în direcţia lor de mers.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative în cazul amândurora, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea a fost testat cu aparatul etilotest şi pietonul B. Ion, rezultatul fiind 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.