Acasă Actualitate Gheorghe Flutur s-a asigurat că în bugetul anului 2021 vor fi sume...

Gheorghe Flutur s-a asigurat că în bugetul anului 2021 vor fi sume pentru plata ratelor la proiectul „Suceava-Utilități și Mediu la standarde europene”. El a primit confirmarea de la premierul Florin Cîțu


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, marți, că în bugetul anului 2021 vor fi alocate sumele necesare pentru plata ratelor la proiectul județean de utilități „Suceava-Utilități și Mediu la standarde europene” realizat printr-un împrumut de 86,3 milioane de euro de la Deutsche Bank cu garanții guvernamentale.

„Apreciez foarte mult deschiderea premierului Florin Cîțu față de problemele județului Suceava. Astăzi, printr-o discuție telefonică, mi-a confirmat că a ținut cont de solicitarea noastră de a prevedea bani în bugetul anului 2021 pentru plata ratelor de capital și a dobânzilor scadente în anul 2021 la Programul ”Utilități și mediu la standarde europene” pentru cele 57 de primării aflate în dificultate ca urmare a împrumutului pentru acest proiect”, a spus Flutur.



Președintele CJ Suceava a menționat că premierul Cîțu era familiarizat cu această „mare problemă a județului” încă de anul trecut, când era ministru de Finanțe.

„Țin să îi mulțumesc pentru că ne acordă un sprijin vital pentru un număr mare de primării din județul Suceava”, a adăugat Flutur.

Potrivit acestuia, în numele celor împrumutații din cadrul celor două componente ale Programului „Utilități şi mediu la standarde europene în județul Suceava”, respectiv componenta gaz și componenta termie, CJ Suceava a adresat o solicitare pentru sprijin în achitarea ratelor și dobânzilor, unii dintre aceștia  fiind deja datornici la Fondul de risc.

Scadențele de plată pentru obligațiile aferente creditului extern, rata de capital şi dobânda, sunt 28 martie şi 28 septembrie al fiecărui an calendaristic.

„Am solicitat cuprinderea în bugetul anului 2021 a ratelor de capital și dobânzilor scadente în anul 2021, în sumă totală de 29.077.521,72 lei, din care suma de 9.171.527,26 lei pentru componenta gaz, respectiv suma de 19.905,994,46 lei pentru componenta termie, menționând că un număr mare de UAT-uri parte din componenta termie, înregistrează datorii substanțiale la Fondul de risc, care centralizează suma de 7.744.339,59 lei”, a mai declarat Gheorghe Flutur.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version