Gheorghe Flutur, la UNCJR, despre finanțările prin PNRR: E nevoie să fie finanțate autostrăzi, șosele de centură, linii de cale ferată, acordarea de facilități pentru investitorii din parcuri industriale și finanțarea spitalelor

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a solicitat, miercuri, la dezbaterea  cu Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) organizată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pe tema “Resurse pentru modernizare în regiuni și județe” că va trebui ca în Programul Național de Redresare și Reziliență să fie incluse finanțări pentru mai multe domenii de investiții, de la infrastrutura de transport la locuri de muncă și investiții în sănătate și educație.

Flutur, vicepreședinte al UNCJR a spus că Regiunea Nord Est este din păcate pe locul șase din coada regiunilor UE în ceea ce privește PIB pe cap de locuitor.

„Înseamnă că trebuie investit urgent”, a spus Flutur.

El a prezentat principalele direcții prioritare care vor trebui susținute financiar.

Astfel, în ceea ce privește infrastructura de transport el susține asigurarea finanțării pentru  autostrada A 7 care să lege Suceava de București.

„Rog insistent să se țină seama ca în perioada următoare să se finanțeze acest coridor nord-sud care să lege nordul de Capitală”, a spus Flutur.

El a cerut și finanțarea pentru Autostrada A8, Iași-Tg Mureș arătând că va deservi și populație a județului Suceava.

Totodată, Flutur dorește ca și centurile ocolitoare pe ruta Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei să intre la finanțare prin PNRR.

Mai mult, președintele CJ Suceava a vorbit de îmbunătățirea căii ferate care să conducă la creșterea vitezei, dar și despre crearea unui fond pentru introducerea de trenuri turistice în stațiunea Gura Humorului-Câmpulung Moldovenesc-Vatra Dornei.

„Trenul electric este nepoluant. Gândiți-vă câte mașini ar înlocui acest tren și cred că poate fi inclus în capitolul verde al PNRR”, a declarat Flutur.

Președintele CJ Suceava a cerut și facilități și pârghii pentru dezvoltarea parcurilor industriale.

Flutur a atras atenția că județele din regiunea Nord-Est sunt exportatoare de forță de muncă tânără și calificată.

„Dacă nu le oferim alternativă, nu facem nimic”, a declarat președintele CJ Suceava.

El a subliniat că este nevoie de investiții și în spitale, arătând că este de interes investiția în spitale regionale, dar că se impune finanțarea celorlalte spitale din țară pentru că toate orașele mici au spitale vechi de peste o sută de ani și nu au fonduri.

El mai consideră că aducțiunea de gaze naturale trebuie tratată ca o problemă de mediu pentru că se va cruța pădurea și va exista o sursă alternativă de încălzire.

Tot în domeniul protejării mediului, Flutur consideră că este necesară crearea unei asocieri pentru împădurirea terenurilor degradate.

Totodată, el a propus ca proiecte de pe lista POR care nu au finanțare să fie trecute pe PNRR.

„Insist pentru programe pe turism, mediu de afaceri, sănătate, infrastructură, școli, sunt priorități pentru Suceava și regiunea Nord-Est”, a spus Flutur.

loading...