Intră acum și în grupul de
„Aceste controale urmăresc atât verificarea sesizărilor cetăţenilor cât şi modul în care firmele care efectuează transport intrajudeţean de persoane respectă prevederile legale”, a spus Cadariu.
Potrivit acestuia, s-a constatat că sunt cazuri în care operatorii nu respectă traseele, încălcă programul orar sau au fost sesizate chiar acte de piraterie în sensul în care anumite mijloace de transport efectuează curse fără a îndeplini nici una dintre condiţiile legale neavând autorizaţie de transport persoane, licenţă de traseu sau conducători auto fără atestat.