Acasă Actualitate Beat si fara permis a derapat pe gheata dupa care s-a izbit...

Beat si fara permis a derapat pe gheata dupa care s-a izbit intr-un pom


Intră acum și în grupul de

Băut şi fără permis, un tânăr din Muşeniţa s-a izbit cu maşina într-un copac de pe marginea drumului. Potrivit IPJ Suceava, în noaptea de duminică spre luni, la ora 00.29, pe strada Bogdan Vodă din municipiul Rădăuţi, R. Ionuţ, de 21 ani, domiciliat în comuna Muşeniţa, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului, a pierdut controlul direcţiei, a derapat pe gheaţă, lovindu-se frontal un pom ornamental de pe contrasens.

Conducătorul auto a fost transportat de ambulanţă la Spitalul Municipal Rădăuţi.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.



La verificarea în baza de date s-a constatat că R. Ionuţ nu deţine permis de conducere auto, întocmindu-i-se un dosar penal care va fi soluţionat procedural.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version