Noul prefect de Suceava, Iulian Cimpoeșu: Voi veghea la aplicarea riguroasă a măsurilor Guvernului de depolitizare a funcției publice, prin organizarea, acolo unde va fi cazul, de concursuri reale și transparente


Intră acum și în grupul de

Noul prefect de Suceava, Iulian Cimpoeșu, a depus, joi, jurământul de învestitură în funcția de prefect al județului Suceava într-un cadru restrâns, fără prezența presei.

Noul prefect a transmis însă un mesaj în care conturează principalele direcții de acțiune.

Iulian Cimpoeșu a arătat că este pe deplin conștient că perioada pe care o traversăm, marcată de pandemia Covid 19, este una cel puțin delicată, atât din punctul de vedere al gestionării ei în privința ținerii sub control a răspândirii virusului, dar și ca urmare a întregului lanț de neajunsuri pe care l-a atras după sine, fie că e vorba de latura economică, fie de cea a libertăților cetățenești.

„Pe lângă atribuțiile legate de gestionarea situațiilor de urgență, la ordinea zilei în aceste momente, datoria mea este să veghez la implementarea programului de guvernare al coaliției PNL-USR PLUS-UDMR în toate laturile sale, la nivelul județului Suceava, la respectarea ordinii publice, la corectitudinea și legalitatea actelor administrative emise de CJ, de CL și de primăriile din cele 114 UAT-uri.  De asemenea, voi coordona activitatea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale și, din acest punct de vedere, voi veghea la aplicarea riguroasă a măsurilor Guvernului de depolitizare a funcției publice, prin organizarea, acolo unde va fi cazul, de concursuri reale și transparente”, a spus Iulian Cimpoeșu.

El a subliniat că va fi o punte de legătură cu Guvernul și va susține, alături de ceilalți decidenți locali, marile proiecte ale județului Suceava care necesită finanțare de la Guvern.

Iulian Cimpoeșu a mai declarat că își dorește din tot sufletul o comunicare deschisă, bazată pe adevăr și pe respect reciproc.

„Am fost și sunt deschis comunicării, atât cu presa, cât și cu cetățenii, atâta timp cât dialogul se va derula respectând măcar cele două principii enunțate”, a spus Cimpoeșu.


Intră acum și în grupul de