Polițiștii au întrerupt duminică două nunți, un botez și o masă festivă. Evenimentele au fost organizate în restaurante și pensiuni din județul Suceava cu încălcarea normelor anti Covid-19

În acest weekend, polițiștii suceveni au întrerup mai multe nunți, botezuri și cununii organizate cu încălcarea normelor sanitare.

Astfel, sâmbătă au fost întrerupte trei evenimente private, iar duminica polițiștii au verificat pensiunile și restaurantele din județ, stopând evenimente la au participat în total peste 300 de persoane.

Potrivit IPJ Suceava, toți participanții au fost legitimați, unii primind amenzi, iar alții avertismente. Pe lângă asta, organizatorii evenimentelor și administratorii locațiilor respective au fost sancționați cu amenzi de aproape 20.000 lei. De asemenea, a fost informată și Direcția de Sănătate Publică pentru dispunerea măsurilor conform competenței.

Cel mai mare eveniment întrerupt de polițiști a fost o nuntă organizată la o pensiune turistică din Pojorâta. În interior erau aproximativ 100 de persoane. Administratoarea (47 ani) pensiunii a fost amendată cu 7.000 lei.

O altă nuntă a fost întreruptă la o pensiune din Șaru Dornei, la care au participat aproximativ 80 de persoane. Cei doi organizatori și administratorul localului au fost amendați 4.500 lei, în total.

În același timp, a fost întreruptă și un botez la care au participat 40 de oameni, organizat într-un restaurant din Sucevița. De data aceasta, administratoarea localului (tot 47 ani) a fost amendată cu 5.000 lei, cu amenzi alegându-se și părinții copilului.

Încă un eveniment a fost stopat la Câmpulung Moldovenesc, unde în incinta unui restaurant a avut loc o masă festivă la care au participat 48 de persoane. Administratorul societății a fost amendat cu 3.000 lei.

În acest context, IPJ Suceava reamintește că organizarea de evenimente private este interzisă.

Zilnic echipajele de poliție, poliţie locală și jandarmerie aflate în serviciu pe raza județului verifică modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23:00—05:00. 

Circulația persoanelor este permisă în intervalul mai sus precizat pentru următoarele motive: 

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente; 
  • deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; 
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie. 

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere. 

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. 

Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura. 

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. 

Recomandăm tuturor cetăţenilor  să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.

Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii.

Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!

 Reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.