În județul Suceava sunt 773 de cazuri de Covid-19 în evoluție. La 825 de teste a fost confirmată infecția la 36 de persoane

În județul Suceava sunt în evoluție, sâmbătă, un număr de 773 de cazuri de infecție Covid -19 în 97 de localități.

Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 localități, 17 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 23 au câte un caz în evoluție, 45 au sub cinci cazuri în evoluție, 17 au sub zece cazuri în evoluție iar 12 au peste zece cazuri în evoluție.

Totodată, sâmbătă, se află în carantină în județ un număr de 667 persoane, din care 65 intrate în ultimele 24 de ore, iar în izolare la domiciliu se află 462 persoane, din care 40 intrate în ultimele 24 de ore.

Numărul total de persoane testate până în prezent în județ este de 175.998,în ultimele 24 de ore fiind testate 825 de persoane din care pentru 36 s-a confirmat infecția cu SARS-CoV-2.

loading...