Comuna Dorna Arini este prima din județ în care se aplică noile măsuri de limitare a circulației după ora 20:00. Municipiul Câmpulung Moldovenesc intră în „scenariul verde”


Intră acum și în grupul de

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava s-a întrunit, sâmbătă, la solicitarea prefectului Iulian Cimpoeșu și a analizat situația epidemică din localitățile județului, iar în final a adoptat Hotărârea nr.95 din data de 27.03.2021.

Prin Hotărârea nr.95 din 27.03.2021, în conformitate cu prevederile Art. 2 din Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava nr. 80 din data de 12.03.2021 și având în vedere incidența cazurilor pozitive la mia de locuitori, își încetează aplicarea măsurile stabilite prin hotărârea sus-menționată pentru municipiul Câmpulung Moldovenesc (1,19) și comuna Izvoarele Sucevei (0,93).

Prin Hotărârea nr. 95 din 27.03.2021, s-a hotărât ca începând cu data de 28.03.2021, ora 00.00, pentru comuna Șaru Dornei și începând cu data de 29.03.2021, ora 00.00, pentru comuna Ciprian Porumbescu, pentru o perioadă de 14 zile, unități administrativ-teritoriale prevăzute în Anexa nr. l la prezenta hotărâre (unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este între 1,5 și 3/1000 de locuitori) următoarele măsuri:

a)            În aplicarea prevederilor art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 293/2021, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;

b)            În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 293/2021, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00 – 22:00, cu respectarea obligaţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri;

c)            În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 Ia H.G. nr. 293/2021, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00-22:00;

d)            În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 293/2021, nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;

e)            În aplicarea prevederilor art. 10 pct. 2 şi pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 293/2021, activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

De asemenea, prin Hotărârea nr. 95 din 27.03.2021 s-a decis ca începând cu data de 28.03.2021, ora 00.00, pentru comuna Dorna Arini, unitate administrativ-teritorială prevăzută în Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre (unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1000 de locuitori) următoarele măsuri complementare:

a)            În aplicarea prevederilor pct. 1 din H.G. nr. 348/2021, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20:00 – 05:00;

b) În aplicarea prevederilor pct. 3 din H.G. nr. 348/2021, se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 05:00 –18.00;

c)            În aplicarea prevederilor pct. 4 din H.G. nr. 348/2021, se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness.

Măsurile dispuse în baza prezentei hotărâri vor fi reevaluate de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, în urma analizei efectuate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la expirarea termenului pentru care acestea au fost adoptate.

Prevederile prezentei hotărâri vor completa, modifica, în mod corespunzător Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava aflate în vigoare.

Anexa nr. l la Hotărârea Comitetului Judeţean Suceava pentru Situaţii de Urgenţă

nr. 95 din data de 27.03.2021

Lista unităţilor administrativ-teritoriale unde incidenţa cumulată a cazurilor

în ultimele 14 zile este între 1,5 și 3/1000 locuitori

Nr. crt.  Denumire unitate administrativ-teritorială             Incidența cazurilor pozitive la mia de locuitori         Data și ora instituirii măsurilor    Data expirării măsurilor instituite

Unitate administrativ-teritorială pentru care se prelungesc măsurile restrictive,

conform H.G. nr. 293/2021

1.                           Șaru Dornei         1,97       28.03.2021, ora 00.00    10.04.2021, ora 24.00

Unitate administrativ-teritorială pentru care se stabilesc măsurile restrictive,

conform H.G. nr. 293/2021

2.                           Ciprian Porumbescu        1,73       29.03.2021, ora 00.00    11.04.2021, ora 24.00

Anexa nr. 2 la Hotărârea Comitetului Judeţean Suceava pentru Situaţii de Urgenţă

nr. 95 din data de 27.03.2021

Lista unităţilor administrativ-teritoriale unde incidenţa cumulată a cazurilor

în ultimele 14 zile este între 4 și 7,5/1000 locuitori

Nr. crt.  Denumire unitate administrativ-teritorială             Incidența cazurilor pozitive la mia de locuitori         Data și ora instituirii măsurilor    Data expirării măsurilor instituite

Unitate administrativ-teritorială pentru care se dispun măsuri restrictive,

conform H.G. nr. 348/2021

1.                           Dorna Arini         5,12       28.03.2021, ora 00.00    La scăderea incidenței sub 3,5/1000 locuitori


Intră acum și în grupul de