Al doilea protest în aceeași seară în Suceava față de restricțiile impuse, de data aceasta unul civic: Astăzi, întreaga țară este sub asediu, iar dușmanul sunteți dumneavoastră!

Un nou protest s-a organizat, luni seara, în municipiul Suceava în Piața Drapelelor Uniunii Europene la care au participat persoane care nu au dorit să gireze protestul organizat de la ora 17:00 și care a fost susținut de membri ai AUR la care au participat câteva zeci de persoane.

Organizatorii celui de-al doilea protest au menționat că acest eveniment este unul civic.

„Acesta este un exercițiu de libertate”, a spus unul dintre protestatari.

El a spus că s-a ales locul de lângă monumentul Bucovina Înaripată pentru transmite un mesaj și că au murit oameni pentru libertate.

Suceava protestează si la Piata Drapelelor din oras – protest exclusiv CIViC

Suceava protestează si la Piata Drapelelor din oras – protest exclusiv CIViC

Publicată de NewsBucovina.ro pe Luni, 29 martie 2021

„Astăzi, întreaga țară este sub asediu, dușmanul sunteți dumneavoastră”, a spus unul dintre organizatorii protestului, medicul Mircea Pușcașu.

El a arătat că măsurile luate sunt aberante și nu au nicio importanță epidemiologică.

„Ni s-a spus că suntem asediați de un virus mortal. Acum un an ni se spunea că virusul nu e așa grav, dar după ce au primit mutarea în plic ne-au închis în case”, a spus aceasta.

El a arătat că România a fost împărțită între deținuți și gardieni deși „suntem toți români, suntem frați”.

Peste zece ani vom râde de aceste aberații, dar copiii sunt închiși în case, nu merg la școală, a spus medicul sucevean.

„Ne-au pus tuturor măști pe față deși la început spuneau că măștile trebuie să le poarte doar cei bolnavi”, a mai arătat acesta.

„Suntem într-un teatru absurd și ne facem că ne temem”, a spus Pușcașu.

Participanții au scandat către autorități: „Nu vă credem!” și „Libertate!”