In traficul sufocant, sucevenii se pot plimba si cu trasura (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Cine s-a săturat de aglomeraţia de pe străzile sucevene sau nu mai suportă claxoanele la tot pasul, gropile de peste tot şi orele zilnice de aşteptare în trafic poate oricând evada într-o plimbare în stil rustic.

Conducerea Complexului Muzeal Bucovina s-a gândit că este momentul să scoată de la naftalină trăsurile pe care le-a achiziţionat încă din anul 2008 şi pe care sucevenii le-au mai putut admira prin municipiu. În ce priveşte “motorizarea”, caii necesari pentru tracţiunea celor două mijloace de transport vor fi puşi la dispoziţie de către Direcţia Silvică Suceava.

Toţi doritorii vor putea să se plimbe cu trăsurile începând de vineri, organizatorii urmând a stabili până atunci şi un orar exact de funcţionare.
Traseul pe care îl vor urma trăsurile începe de pe platoul Cetăţii de Scaun, trece prin pădure până la Manăstirea Dragomirna (unde se face şi o oprire de jumătate de oră pentru vizitarea mănăstirii sau chiar servirea mesei) continuă la Biserica Pătrăuţi (monument UNESCO) şi retur.

“Pentru început, adică până de sărbătorile de Paşte plimbările vor fi gratuite urmând apoi ca biletul să se ridice la valoarea de 15 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii. Credem că este o idee interesantă şi atractivă pentru suceveni dar şi pentru turişti”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă susţinută pe parcursul zilei de marţi, directorul CMB, Emil Ursu.

Dacă ideea plimbărilor cu trăsura se va bucura de interes din partea populaţiei, există posibilitatea ca circuitul să fie deschis doritorilor până în cea de-a doua jumătate a lunii septembrie.


Intră acum și în grupul de