Fântâna arteziană care a dat numele zonei „Bazin” din Suceava a fost demolată în cadrul proiectului de reamenajare a parcării de reședință


Intră acum și în grupul de

Fântâna arteziană din parcarea din zona „Bazin” de la blocurile de pe strada Alexandru cel Bun a municipiului Suceava, construită în urmă cu zeci de ani și care a dat și numele zonei a fost demolată în cadrul proiectului de reamenajare a parcării de reședință.

Pentru locuitorii din zonă această fântână arteziană era un simbol și făcea parte din viața cotidiană și era parte a spațiului verde care fusese amenajat acolo.

Respectiva fântână arteziană nu a mai fost pusă în funcțiune de foarte mulți ani, dar era loc de întâlnire al tinerilor din zonă, iar cei care locuiau în zonă erau numiți „bazinari”.

Primăria Suceava a început, de miercuri, amenajarea parcării de reședință din zona „Bazin” care era grav deteriorată și care deservește mai multe blocuri din apropiere.

Lucrările de modernizare ar urma să se finalizeze în data de 31 mai, costul fiind de 640.000 de lei.


Intră acum și în grupul de