Intră acum și în grupul de
Echipa operativă constituită s-a deplasat la sediul postului de Poliţie Vatra Moldoviţei, unde s-a stabilit că în seara zilei de marţi, orele 21.40, poliţiştii din cadrul postului de poliţie au fost sesizaţi telefonic de F. Sergiu, de 26 ani, din comuna Vatra Moldoviţei, despre faptul că în timp ce conducea un autoturism pe DJ 176, din direcţia Moldoviţa spre Suceava, a intrat în coliziune cu o motocicletă, după care conducătorul motocicletei a părăsit locul faptei.
Agenţii postului de poliţie s-au deplasat la faţa locului, unde au identificat conducătorul auto, care a fost testat cu fiola alcoolscop, rezultatul fiind negativ şi i s-a eliberat autorizaţie de reparaţie, iar agenţii continuau verificările pentru a fi identificat conducătorul motocicletei.
Din cercetările efectuate de echipa operativă a rezultat că în seara zilei de 13.04.2010, în jurul orei 21.30, conducătorul auto F. Sergiu se afla staţionat cu autoturismul într-o parcare din satul Valea Stânei, iar în momentul în care s-a pus în mişcare pe DJ 176, din spate a venit în viteză o motocicletă neînmatriculată, condusă de V. Ioan, ce nu posedă permis de conducere, care a efectuat manevra de depăşire prin partea dreaptă, a acroşat autoturismul şi a căzut pe carosabil, după care imediat s-a urcat pe motocicletă şi a părăsit locul faptei.
Poliţiştiiau întocmit dosar penal pentru V. Ioan, pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, fără permis de conducere şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţare poliţiei, iar faţă de F. Sergiu, de vătămare corporală gravă din culpă.