Prinsi la furat de curent electric


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Liteni, în colaborare cu reprezentanţii E-ON Suceava, au organizat joi, între orele 09.00-16.00 o acţiune de combatere a sustragerii energiei electrice finalizată cu depistarea unei infracţiuni, dar şi cu aplicarea a 3 sancţiuni contravenţionale, toate la Legea 13/2007- a energiei electrice, în valoare de 3.000 lei.

Potrivit IPJ Suceava, la controlul efectuat la locuinţa lui P. Constantin, de 48 ani, din localitate, reprezentanţii E-ON Suceava au constatat că în podul casei, la ieşirea din consolă, printr-o instalaţie artizanală montată înaintea contorului fixat pe peretele exterior al imobilului, se sustrăgea energie electrică, folosită la alimentarea consumatorilor casnici proprii. Acestuia i s-a întocmit dosar penal.

De asemenea, la solicitarea administratorului unei societăţi comerciale, reprezentanţii E-ON Suceava au stabilit că la reţeaua electrică internă a acestei societăţi sunt branşaţi prin cabluri aeriene, un număr de 3 consumatori care au imobilele în apropiere, aplicându-se sancţiuni contravenţionale.


Intră acum și în grupul de