Perchezitie la domiciliul unui campulungean ce pirata muzica, jocuri si filme (VIDEO)

Poliţiştii au descins joi, la domiciliul unui tânăr din Câmpulung Moldovenesc urmărit penal pentru că pirata muzică, jocuri şi filme. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, inspector principal Gabriel Panţiru, la sfârşitul lunii trecute, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a confirmat începerea urmăririi penale propusă de I.P.J. Suceava faţă de V. Vasile, de 24 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc.

Acesta este suspect de săvârşirea infracţiunilor de: „realizarea, în scopul distribuirii, fără a se urmări direct sau indirect un avantaj material, cu orice mijloace şi în orice mod, de mărfuri-pirat, oferirea, distribuirea, deţinerea ori depozitarea sau transportul, în scopul distribuirii de mărfuri-pirat, precum şi deţinerea acestora în scopul utilizării prin comunicare publică la punctele de lucru ale persoanelor juridice, promovarea de mărfuri pirate prin orice mijloc şi în orice mod, inclusiv prin utilizarea anunţurilor publice ori a mijloacelor electronice de comunicare sau prin expunerea sau prezentarea către public a listelor sau a cataloagelor de produse şi reproducerea neautorizata pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare din următoarele modalităţi: instalare, rulare sau executare, stocare, afişare ori transmitere în reţea internă”, ulterior fiind solicitată o autorizaţie de percheziţie la domiciliul suspectului.

Joi, s-a efectuat percheziţia domiciliară fiind ridicate 1.336 CD-uri şi DVD-uri inscripţionate cu jocuri, muzică, filme şi soft, 9 hard-diskuri din care 3 de 1 TB, 1 de 640 GB, 1 de 320 GB, 2 de 40 GB, 1 de 160 GB şi unul fără menţiuni cu privire la capacitatea de stocare şi mai multe documente.

Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că tânărul, prin intermediul unui site de anunţuri online, promova produse purtătoare de drepturi conexe (CD-uri, DVD-uri cu soft, muzica, filme şi jocuri) în scopul comercializării acestora la preţuri cuprinse între 2,5 şi 4 lei bucata.

Poliţiştii vor înainta către O.R.D.A. produsele ridicate pentru a se a se efectua o expertiză a sistemelor informatice ridicate, a se lua legătura cu titularii drepturilor de autor încălcate şi a se stabili prejudiciul, după care dosarul va fi soluţionat procedural.