Subprefectul de Suceava Daniel Prorociuc la videoconferința „Promotorii Voluntariatului”: Apreciez enorm apelul de voluntariat inițiat împreună cu Institutul Bucovina pentru susținerea activităților din cadrul SJU Suceava în perioada critică de anul trecut


Intră acum și în grupul de

Subprefectul județului Suceava Daniel Prorociuc a participat, miercuri, astăzi la invitația Secretariatului General al Guvernului la videoconferința “Promotorii Voluntariatului”, organizată cu ocazia Săptămânii Voluntariatului, care în acest an a ajuns la ediția 20.

Prorociuc a declarat că Instituția Prefectului – județul Suceava s-a implicat și a susținut în nenumărate rânduri societatea civilă prin susținerea implementării, dar și a inițierii în parteneriat a o serie de proiecte menite să vină în sprijinul dezvoltării comunitare.

El a menționat că a apreciat enorm inițiativele de voluntariat care s-au dovedit a fi exemple bune de urmat, iar un astfel de exemplu demn de menționat este apelul de voluntariat inițiat împreună cu Institutul Bucovina pentru susținerea activităților din cadrul Spitalului Județean de Urgență Suceava în perioada critică de anul trecut când 17 voluntari au fost în prima linie în lupta cu virusul Covid-19.

„Pe această cale vreau să le mulțumesc pentru activitatea pe care au desfășurat-o cu atâta dedicare și responsabilitate”, a spus Prorociuc.

Potrivit subprefectului, conceptul de voluntariat se referă la voinţa proprie.

„Un voluntar face voluntariat pentru că aşa doreşte şi nu pentru că ar fi obligatoriu său impus. Voluntarii au un rol și un loc important în societatea civilă, fără să fie platiți pentru aceste activități, aceștia muncesc, dedică timp și implicare pentru comunitate şi pentru alte persoane care au nevoie de un sprijin. Permanent ne punem întrebarea: Cine poate fi voluntar? Răspunsul e foarte simplu: oricine! Oricine poate să devină voluntar şi să aducă o contribuţie, cât de mică, la lumea care ne înconjoară. Important este doar să îţi doreşti acest lucru sau să îi găseşti pe cei care îşi doresc ăsta!”, a conchis Daniel Prorociuc.


Intră acum și în grupul de