O potecă tematică dedicată lostriței, un pește răpitor protejat prin lege, va fi amenajată pe malul Bistriței Aurii din Cârlibaba și Ciocănești


Intră acum și în grupul de

O potecă tematică, intitulată „O zi din viața unei Lostrițe”, va fi amenajată pe malul Bistriței Aurii pe raza comunelor sucevene Cârlibaba și Ciocănești.

Concret, vor fi amplasate opt panouri bilingve (română/engleză) care vor descrie ciclul de viață al lostriței (Hucho hucho) și legătura sa cu celelalte elemente ale mediului său de viață. Lostrița este un pește european din familia păstrăvilor, protejat prin lege, care a prosperat în trecut în apele Bistriței Aurii, fiind în prezent rar întâlnit.

Foto simbol

Poteca tematică va fi amenajată de APS Aqua Crisius, gestionar al zonelor de pescuit Bistrița Aurie (de la limita Maramureș-Suceava până la Iacobeni), Valea Cârlibabei și Valea Ţibăului. Aqua Crisius implementează în perioada 15 mai 2021 – 15 octombrie 2021 proiectul intitulat „Împreună pentru ape și pești”, finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România.

Potrivit organizatorilor, proiectul are ca scop implicarea a minim 150 de tineri în Sărbătorirea Zilei Internaționale a Mediului, prin susținerea unor prezentări tematice și concursuri on-line, realizarea, întreținerea, degajarea și creșterea atractivității a minim patru trasee și poteci tematice în ariile naturale protejate Valea Iadului, Munții Trascău și Bistrița Aurie, incluzând o tabără de voluntariat în ROSCI0262 Valea Iadei.

Proiectul are o valoare totală de 27.902 lei, din care contribuția APS Aqua Crisius reprezintă 5.607 lei.


Intră acum și în grupul de