Un perete al Sinagogii din Fălticeni s-a prăbușit. Cătălin Coman: Există risc de prăbușire în continuare

Un perete al Sinagogii din Fălticeni s-a prăbușit, a declarat, joi, primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman.

El a spus că în zonă există risc de prăbușire în continuare și că lucrările de consolidare vor trebui făcute de comunitatea evreiască.

Cătălin Coman a precizat că acest imobil prezintă un pericol.

„Este un pericol pentru că este în apropierea unei școli, iar peretele care s-a prăbușit a căzut pe terenul de sport al școlii”, a spus primarul.

El a menționat că Primăria Fplticeni a notificat comunitatea evreiască în urmă cu doi ani privind riscurile existente și că se impune consolidarea clădirii.

Potrivit lui Coman, din discuțiile cu liderul comunității locale a reieșit că pentru soluționarea problemei ar fi fost aprobat un studiu de fezabilitate și că ar fi necesare fonduri pentru lucrări.

Primarul a mai declarat că zona este securizată, dar că există pericol de prăbușire în continuare.

„Din pereți mai pot să cadă cărămizi”, a spus Cătălin Coman.

El a arătat că va trebui asigurată și paza pentru lucrurile din interior.

loading...