Intră acum și în grupul de
Un bărbat ce a intervenit în ajutorul unei persoane tâlhărite a sfârşit tragic. Sâmbătă, în jurul orei 19.50, prin „S.N.U.A.U.112”, Poliţia Suceava a fost sesizată despre faptul că pe strada Nicolae Iorga, din municipiul Suceava o persoană este lovită la cap şi căzută în faţa blocului. Potrivit IPJ Suceava, victima a fost identificată ca fiind H. Costel, de 44 ani, localnic şi a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Suceava, unde a fost internată cu diagnosticul „traumatism cranio cerebral acut închis, echimoză pleoapă superioară stânga, otoragie stângă, epistaxis acut”, iar în jurul orei 03.00 a decedat.
În urma efectuării necropsiei s-a stabilit că moartea a fost violentă, victima prezentând hematom subdural acut, edem cerebral, fractură de bază craniu, iar leziunile s-au produs prin lovirea victimei cu mijloc contondent, urmată de căderea acesteia pe o suprafaţă dură.
În acest timp, victima, aflându-se în zonă, a intervenit în favoarea persoanei păgubite, solicitând suspectului restituirea banilor sustraşi. Acesta, pentru a scăpa, l-a lovit cu pumnul în zona feţei, victima dezechilibrându-se şi căzând cu faţa în jos pe suprafaţa betonată a aleii, unde a rămas în stare de inconştienţă.
Alertate, persoanele care au asistat la incident, au sesizat ambulanţa şi poliţia, care s-au deplasat imediat la faţa locului, victima fiind transportată şi internată în Spitalul Judeţean Suceava, unde a decedat în jurul orelor 03:00.
În urma probelor administrate în cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „tâlhărie”, suspectul fiind reţinut pentru o perioadă de 24 ore, pe bază de ordonanţă de reţinere, şi urma ca în cursul zilei de luni să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.