Intră acum și în grupul de
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, PS Damaschin, a atras atenția, marți, la Mănăstirea Putna, la debutul manifestărilor legate de împlinirea a 150 de ani de la Serbarea de la Putna din 1871 că se pare că acum pare să fie mai greu promovarea idealului de unitate față de acum 150 de ani când era stăpânire străină, sau față de 1966, sub regim comunist.
În discursul său, ierarhul a subliniat că Putna este locul unde se zămislesc și prind viață gânduri și fapte vrednice și, deopotrivă, locul unde acestea renasc, înfloresc și sunt transmise mai departe.
„Studenți români de la Viena, și alții care li s-au adăugat, au găsit aici, la Putna, nu doar motiv și imbold pentru serbarea primă a românilor de pretutindeni și pentru primul congres al studențimii românești de pretutindeni, ci, poate mai important, au găsit aici susținere în duh și garanție a continuității idealului lor”, a spus PS Damaschin.
Episcopul vicar s-a întrebat ce au fost manifestprile petrecute în 1904, 1926, 1957, 1966, 2016 și 2018 dacă nu lăstari ai unei semințe puse atunci, la patru veacuri de la sfințirea Putnei.
„Da, participanții la serbare și oamenii de după ei au trecut, rând pe rând, la cele veșnice, vremuri și regimuri politice s-au schimbat, viziuni și ideologii străine au încercat să prindă rădăcini în pământ altădată reticent acestora. Dar Putna a rămas, ca Ierusalim al neamului. Și mormântul lui Ștefan a chemat, în răstimpuri, ca noi daruri, noi semne ale devoțiunii față de idealul cel dintâi chemat – al unității tuturor românilor – să fie așezate, simbolic, pe el, ca altar al conștiinței naționale”, a subliniat acesta.
PS Damaschin consideră că menirea Putnei și respobsabilitatea celor care iubesc Putna este să ducă mai departe în istorie și în conștiințe ceea ce alții au făcut, așijderea, la vremea lor.
„Este o responsabilitate nu doar în fața conștiinței proprii și a memoriei celor vii din Împărăția cea neclintită, care privesc cu drag spre ceea ce facem noi, astăzi; este o responsabilitate în fața Unui Dumnezeu veșnic, e adevărat, dar lucrător smerit prin oameni trecători, dar care oameni își transmit unii altora gândul și visul pentru ca ele să nu moară, deodată cu ei, ci pentru a fi sădite, mai roditor, în vremi care urmează”, a spus ierahul.
„A fost oare ușor în 1871, sub stăpânire străină, când țara era împărțită?”, s-a întrebat PS Damaschin care adaugă că și atunci au fost atunci încercări de intimidare și de stopare a inițiativei și a elanului.
„Ne pare că este mai greu acum decât în 1966, în plin regim comunist? Ce ne împiedică în a cultiva și a ne promova idealul de unitate? Din afară, mai nimic. Și oricum, în epoca „libertăților” și a „drepturilor”, mici pietre de poticnire exterioare ar putea fi ușor depășite. Dinlăuntru, însă, nu puține. O unitate națională nu se decretează, ci se cultivă și se constată, apoi, într-un firesc al lucrurilor. Nu se impune de sus, ci se construiește de jos, și între olaltă. Nu se proclamă festiv, demagogic și politicianist, ci se zidește cu sinceritate, jertfă de sine, curaj și credință. Le avem pe acestea din urmă? Atunci suntem pe drum bun. Ne lipsesc ori de abia pâlpâie în noi credința, curajul, altruismul și sinceritatea? Atunci mai avem de lucrat în duhul și inima de unde purcede lucrarea unității”, a spus PS Damaschin.
Ierahul s-a întrebat la ce unitate la scară largă mai poate visa dacă dezbinarea e aici, lângă el: între vecini, între rude, între colegi, între regiuni, între membri ai aceleiași comunități fie ea religioasă, culturală ori politică.
„Unde mai găsim dăruire de sine precum a celor care au demarat colecte, ori s-au alăturat cauzei fără a avea vreo problemă că nu a fost inițiativa lor directă? Oare ce ar trebui să facem pentru a crește în noi curajul, și a fugi de lașitatea comodă, de a ne spori încrederea – în Dumnezeu, și apoi în oameni – și a nu cultiva îndoiala și suspiciunea? Unde mai găsim un Porumbescu care să nu cânte doar pentru cineva anume, pentru cineva favorizat, de la care poți primi ceva, ci pentru toți, pentru românii de pretutindeni, pentru Dacia întreagă, oriunde ar fi fiii ei? Cine să mai făurească o nouă urnă, în care să stea alături pământ și din Ardealul mai dezvoltat, mai aproape de Vest, și din Moldova care nu beneficiază de aceleași facilități? Că doar e pământ dintr-o singură plămadă și văzduhul de deasupra același grai l-a auzit”, a adăugat episcopul vicar.
PS Damaschin consideră că unitatea, dincolo de a fi teoretizată, discutată, poate a fi lucrată, construită.
„E rândul nostru acum. O nouă „Românie jună” are chemarea aceasta, sfântă chemare. Parte cu parte, bob cu bob, împlini-se-va visul. Și îl vom preda, înnoit și primenit, celor ce ne vor urma. Așa cum un Eminescu, Slavici, Xenopol, Porumbescu l-au predau aici, la Putna, altora și, prin aceia, nouă”, a mai spus ierarhul.
Intră acum și în grupul de
