Pasagera cu fractura de clavicula in urma unui accident

O tânără a ajuns la spital cu fractură de claviculă, după ce autoturismul în care se afla a fost implicat într-un accident. Potrivit IPJ Suceava, vineri, în jurul orelor 20.15, pe DN 2E, pe Calea Cernăuţi din oraşul Vicovu de Sus, N. Cătălin, în vârstă de 37 ani, din municipiul Rădăuţi, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers.

Acesta a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune laterală cu un alt autoturism condus regulamentar din sens opus de C. Ionel , în vârstă de 30 ani din comuna Bilca.

M. Adriana, în vârstă de 24 ani din comuna Bilca, pasageră în autoturismul ce se deplasa regulamentar a fost rănită grav, fiind diagnosticată cu fractură de claviculă. De asemenea, a fost rănit şi şoferul, C. Ionel.

Conducătorii auto purtau centura de siguranţă, au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru C. Ionel şi 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul lui N. Cătălin, după care li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.