Au furat 12 bare metalice

Un număr de 12 bare metalice au fost recuperate de poliţişti de la hoţii, chiar în timp ce le transportau. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, în noaptea de 08.05.2010, în jurul orelor 24.00, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Ilişeşti, Bălăceana şi Ciprian Porumbescu efectuau o patrulare intercomunală şi efectuau verificări pentru prevenirea furturilor. Pe DN 17, în faţa primăriei Ilişeşti, aceştia au oprit ,în trafic un autoturism condus de A. Mihai, în vârstă de 42 ani, din comuna Cacica, care transporta 12 stâlpi metalici din ţeavă.

În autoturism se mai aflau A. Adrian de 31 ani şi A. Veronica de 24 ani, ambii din comuna Cacica, care au declarat că au sustras bunurile de pe proprietatea lui B. Gheorghe din comuna Ilişeşti.

Prejudiciul în sumă de circa 500 lei a fost recuperat şi urmează să fie restituit părţii vătămate, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.