Ciobanul criminal, in arest preventiv

Ciobanul din Vorona care şi-a ucis sâmbătă, un consătean, la rândul său cioban la o stână de pe imaşul din comuna suceveană Bosanci a fost arestat luni, pentru 29 de zile. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Luminiţa Leonte, luni, instituţia a înaintat Tribunalului Suceava, Secţia Penală referat cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 29 de zile faţă de A. VASILE MIHAI pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav.

„S-a reţinut că în data de 08.05.2010, în jurul orelor 17,00, pe fondul unui conflict spontan, A. Vasile Mihai i-a aplicat victimei Daniliuc Mihai trei lovituri de cuţit la nivelul corpului cauzându-i leziuni grave care au dus în scurt timp la decesul acesteia”, precizează Luminiţa Leonte cu menţiunea că inculpatul a avut o atitudine sinceră pe timpul audierii, de recunoaştere şi regret a faptei comise.