Pericol de inundații pe râurile Suceava, Moldova și Bistrița. Hidrologii au emis avertizări cod galben și cod portocaliu

Institutul National de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis avertizări cod galben și portocaliu de inundații pe cursurile de apă din județul Suceava.

Potrivit hidrologilor, avertizarea cod galben este valabilă în intervalul 30.06.2021 ora 13:00 – 01.07.2021 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice:

  • Suceava – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior,
  • Moldova – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior,
  • Bistrița – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Suceava, Neamț, Harghita, Bacău),
  • Trotuș – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Harghita, Neamț, Bacău, Harghita și Vrancea)

Avertizarea cod portocaliu este valabilă în intervalul 30.06.2021 ora 15:00 – 01.07.2021 ora 14:00 pe râurile din bazinele hidrografice:

  • Suceava – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior,
  • Moldova – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior,
  • Bistrița – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Suceava, Neamț, Harghita, Bacău).

INHGA a precizat că avertizarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din județele: Suceava și Neamț.

loading...