Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”, singurul liceu din județul Suceava cu promovabilitate 100% la examenul de Bacalaureat


Intră acum și în grupul de

    Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” este singurul liceu din județul Suceava care a promovat în procent de 100% examenul de Bacalaureat. Toți cei 116 absolvenți ai Promoției 2021 „Regele Mihai I – 100” au reușit să treacă peste adevărata provocare a examenului maturității.

Cea mai mare medie generală este 9,83 și a fost obținută de Miruna Modiga. Absolventa ștefănistă este pasionată de calculatoare și dorește să opteze pentru Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”, din București. Miruna se declară mulțumită de performanța ei, în special de nota 10 de la disciplina fizică. Tot din seria reușitelor face parte și media generală similară obținută, în sesiunea specială a examenului de Bacalaureat, de absolventa Miruna Duracu, actualmente cadetă a Academiei Militare ”West Point” din Statele Unite ale Americii.

Ultima medie generală este 6,68, iar media generală a promoției este 8,76. De remarcat este și faptul că 53 de absolvenți din 116 au obținut medii generale peste nota 9.00. Astfel, notele obținute de elevii militari câmpulungeni la examenul național de Bacalaureat, înainte de contestații, încununează un an școlar cu rezultate de excepție.

Pentru toți absolvenții, anul școlar 2020-2021 a reprezentat o adevărată provocare, iar pandemia de COVID-19 i-a determinat să se familiarizeze cu formatul on-line și distanțarea fizică față de colegi și dascăli. Din acest motiv, rezultatele de la examenul de Bacalaureat reprezintă roadele muncii absolvenților și a cadrelor didactice și militare care i-au îndrumat. De asemenea, un rol esențial în pregătirea elevilor militari l-a avut Ministerul Apărării Naționale, care a depus eforturi considerabile pentru a asigura desfășurarea orelor de curs în format față în față.

Pentru absolvenții militari perioada încercărilor nu s-a terminat. Urmează încă o săptămână de emoţii şi de pregătire intensă pentru concursul de admitere în academiile militare.

Georgiana Lupu-responsabil comunicare


Intră acum și în grupul de