Spitalul Județean Suceava se pregătește să deschidă Secția de Boli Infecțioase și pentru alte afecțiuni în afară de COVID-19


Intră acum și în grupul de

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, care are în atribuții coordonarea activității Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a declarat că autoritățile județene continuă să acționeze pentru revenirea la normalitate a unității spitalicești de referință a județului.

Astfel, Barbă a spus că după ce din 2 iunie s-a primit avizul DSP Suceava pentru ca SJU Suceava să fie redeschis pentru toate patologiile, iar patologia Covid să fie tratată numai în Secția de Boli Infecțioase, acum se pregătește ca și Secția de Boli Infecțioase, atât adulți cât și copii, să fie deschisă și pentru alte patologii în afară de COVID.

Vicepreședintele CJ Suceava a menționat că se fac pașii care au fost parcurși și la redeschiderea celorlalte secții din spital.

„Numărul cazurilor de Covid-19 din județul Suceava se menține scăzut, iar în SJU Suceava sunt internați doar doi pacienți Covid, ambii cu forme medii. Numărul redus de pacienți Covid din SJU Suceava ne-a determinat să solicităm redeschiderea Secției de Boli Infecțioase și pentru alte patologii”, a arătat vicepreședintele CJ Suceava.

Niculai Barbă a menționat că în cazul în care numărul cazurilor de Covid-19 va crește, managementul SJU Suceava și-a asumat să pună în practică un program de creștere a numărului de paturi pentru această patologie, în funcție de nevoi.


Intră acum și în grupul de