Acasă Actualitate Puternic incendiu într-o gospodărie din Calafindești. Trei femei au suferit atacuri de...

Puternic incendiu într-o gospodărie din Calafindești. Trei femei au suferit atacuri de panică


Intră acum și în grupul de

Un puternic incendiu s-a produs, duminică după amiaza, într-o gospodărie din comuna Calafindești, pompierii acționând aproape patru ore pentru lichidarea acestuia.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată, pompierii militari ai  Detașamentului de Pompieri Rădăuți și ai Gărzii de Intervenție Siret, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Calafindești, au intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Calafindești.



La sosirea echipajelor, ardeau generalizat o șură și o magazie, cu pericol de propagare la casa de locuit, la o bucătărie de vară și la locuințele învecinate.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical pentru trei femei (de 66, 70, respectiv 75 de ani) cu atac de panică.

După ce au primit îngrijiri medicale, toate cele trei persoane monitorizate au refuzat transportul la o unitate spitalicească.

Au ars cele două anexe gospodărești pe o suprafață totală de aproximativ 180 de metri pătrați. Au mai ars aproximativ 15 metri cubi lemn de foc, o tonă de brichete din rumeguș, unelte gospodărești și altele. S-au degradat pereții bucătăriei de vară pe o suprafață de 20 de metri pătrați și bunuri casnice.

Conform sursei citate, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect sau deteriorat.

Prin intervenția lor pompierii au salvat casa de locuit, o bucătărie de vară și locuințele învecinate.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version