Patru cazuri de Covid 19 sunt în evoluție în județul Suceava. A fost depășit pragul de 90.000 de persoane vaccinate împotriva Covid


Intră acum și în grupul de

Prefectura Suceava a anunțat, marți, că în județ sunt în evoluție patru cazuri de Covid 19.

Potrivit datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 23.067 de persoane declarate vindecate de Covid 19.

Totodată, totalul persoanelor vaccinate la nivelul județului Suceava este de 90.046, din care 79.652 persoane cu rapel.

La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 3 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 2 persoane.

Din totalul celor 483 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 4 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19(forme medii), 14 pacienți sunt în zona tampon și 465 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 346 paturi libere, din care 81 pentru pacienți Covid-19,242 în sectorul non-Covid și 23 pentru zona tampon.

La unitatea ATI sunt disponibile 6 paturi pentru pacienți Covid, sunt 37 ventilatoare libere, din care 6 pentru pacienții Covid-19, și 31 pentru pacienții non- Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți este internat 1 pacient diagnosticat cu Covid-19, 2 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, 24 locuri disponibile în sectorul Covid. La unitatea ATI Covid sunt internați 0 pacienți, 2 locuri fiind disponibile.

La nivelul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați 0 pacienți diagnosticați cu Covid-19, persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 0, fiind libere 15 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Vatra Dornei sunt internați 0 pacienți diagnosticați cu Covid-19, și 0 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 27 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Orășenesc Gura Humorului sunt internați 0 pacienți diagnosticați cu Covid-19 și 1 persoană suspectă de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 8 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Boli Cronice Siret sunt internați 0 pacienți diagnosticați cu Covid-19 și 1 persoană suspectă de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 6 locuri în sectorul Covid.

Totalul persoanelor internate și diagnosticate cu Covid-19 la nivelul județului Suceava este de 5 iar numărul persoanelor suspecte de Covid-19 este de 18.

 La nivelul județului sunt disponibile 161 locuri libere Covid și 39 locuri pentru zona tampon.

Numărul total de persoane testate până în prezent este de 262977,în ultimele 24 de ore fiind testate 1031 persoane.

La data prezentului comunicat se află în carantină 1463 persoane, 214 intrate în ultimele 24 de ore și  în izolare se află 4 persoane, din care 2 intrate în ultimele 24 de ore.    

Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 localități, 110 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, iar 4 au câte un caz în evoluție.


Intră acum și în grupul de