Traficanti de tigari prinsi cu ajutorul camerelor de termoviziune


Intră acum și în grupul de

Trei cetaţeni ucraineni au fost prinşi în timp ce încercau să introducă în ţară aproximativ 4500 de pachete de ţigări de contrabandă.

Întreaga cantitate de ţigarete, în valoare de peste 18.700 de lei, a fost confiscată iar persoanele implicate s-au ales cu dosar penal.

Totul s-a petrecut luni noapte când poliţiştii de frontieră din Vicov au observat, ajutaţi de aparatura de supraveghere pe întuneric, două persoane care transportau fiecare câte un colet voluminos, de la linia de frontieră spre interiorul ţării noastre.

Imediat poliţiştii au plecat după traficanţi aceştia fiind identificaţi şi reţinuţi. Victor S. de 24 de ani şi Vasilevici P. de 23 de ani sunt din localitatea Ciusei – Ucraina. În urma cercetărilor efectuate echipele de intervenţie au plecat din nou în căutare la scurt timp fiind prinsă o a treia persoană de aceeaşi naţionalitate de 20 de ani tot din localitatea Ciusei.

Cei trei au trecut în total peste graniţă 4460 de pachete de ţigări marca “Doina” aduse din Republica Moldova şi care urmau să fie valorificate pe piaţa neagră din România. Întreaga cantitate în valoare de peste 18.700 de lei a fost ridicată în vederea confiscării iar celor trei ucraineni le-au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat şi contrabandă.

Mai mult, poliţiştii de frontieră suceveni continuă cercetările la faţa locului ajutaţi de grănicerii ucraineni în vederea depistării tuturor persoanelor implicate în reţeaua de trafic cu ţigări.


Intră acum și în grupul de