Extracampanie de vaccinare a bebelusilor nevaccinati (VIDEO)

Părinţii copiilor născuţi în ultimele luni ale acestui an sunt îngrijoraţi de faptul micuţii au fost privaţi de vaccinurile pediatrice obligatorii care trebuiesc administrate din primele luni de viaţă, din cauza lipsei unora dintre acestea din Programul naţional de imunizări.

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Suceava recomandă părinţilor să aştepte pentru că situaţia se va remedia, şi se va organiza o extracampanie, fiecare bebeluş care nu a fost vaccinat fiind în evidenţele medicilor de familie.

Unii părinţi mai îngrijoraţi pentru faptul că nu se respectă calendarul vaccinărilor, ele trebuind administrate la anumite luni de viaţă, sunt dispuşi să scoată bani din buzunare. „Eu recomand să se aştepte. Dacă nu sunt aduse în condiţii de siguranţă şi nu sunt administrate în condiţii optime atunci îi vaccinează cu apă de ploaie”, a declarat şeful DSP Suceava, medicul Alexandru Lăzăreanu.

De altfel, DSP Suceava sublinia la începutul lunii mai că nu poate garanta respectarea lanţului de frig pentru vaccinurile comercializate, şi recomandă populaţiei să acorde o atenţie deosebită condiţiilor de păstrare şi transport a acestor vaccinuri, fiind necesară respectarea temperaturilor recomandate în prospectul produsului.

Pe de altă parte, în unele cazuri dozele de vaccin nici nu pot fi procurate, deoarece farmaciile nu au de unde să le aducă. Doiniţa Cocriş, preşedintele Colegiului Judeţean al Farmaciştilor Suceava explica faptul că ,deşi au cereri, farmaciile nu pot aduce toate tipurile de vaccin pediatric şi nici nu pot face stocuri mari.

„Adresabilitate există, dar fiindcă nu este foarte mare, producătorii nu vor să le aducă întrucât transportul lor se realizează numai în anumite condiţii, cu o ladă frigorifică. Noi am comanda mai multe, dar riscăm să rămânem cu ele pe stoc şi nu ne convine. Şi asta pentru că nu avem o relaţie cu medicii, ca să ştim exact de câte vaccinuri ar fi nevoie, termenul lor de valabilitate este destul de scurt, iar DSP le-ar putea primi între timp pe cele gratuite, motiv pentru care noi nu le-am mai vinde pe ale noastre. Suntem până la urmă nişte societăţi comerciale şi nu putem lucra în pierdere”, a spus Doiniţa Cocriş.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava la începutul luni mai, figurau ca restanţieri privind neadministrarea vaccinului BCG împotriva tuberculozei un număr de 1.579 de copilaşi, la vaccinul diftero-tetanos-pertusis şi antipoliomielită (DTPa-IPV) 5.109 bebeluşi iar la cel împotriva rubeolei, oreionului rujeolei (ROR). „Vaccinul BCG lipseşte de la 31 ianuarie, DTPa-IPV s-a administrat parţial în luna februarie iar ROR s-a administrat parţial şi în aprilie”, preciza, purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, bioing. medical Adrian Popescu.

Executivul a aprobat o Hotărâre de Guvern pentru achiziţionarea de vaccin BCG cu sprijinul Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), organizaţie interguvernamentală internaţională constituită de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.

Conform actului normativ, Ministerul Sănătăţii urmează să achiziţioneze 1milion de doze de vaccin anti –TBC astfel încât să se poată asigura recuperarea la vaccinare a tuturor copiilor născuţi în perioada februarie – mai 2010, precum şi vaccinarea tuturor nou – născuţilor din următoarele 9 luni, aşa cum este prevăzut în Programului Naţional de Imunizări.

Şeful DSP Suceava, a ţinut să precizeze că vaccinurile se pot administra şi mai târziu chiar dacă, în mod normal trebuie respectat calendarul de imunizare tocmai pentru a feri din timp copilaşii. „De exemplu cei care nu sunt vaccinaţi BCG, intră într-un mediu în care există o persoană cu TBC de pot contamina”, a menţionat şeful DSP Suceava.

Singurul vaccin care se găseşte în stocurile DSP Suceava este cel antihepatită B.