Toate unitățile școlare din județul Suceava încep noul an școlar în „scenariul verde”

CJSU Suceava a adoptat, vineri, Hotărârea nr.147 cu privire la  Scenariile de funcționare pentru instituțiile de învățământ din județul Suceava, începând cu data de 13.09.2021

Au fost aprobate Scenariile de funcționare pentru instituțiile de învățământ preuniversitar – unități de învățământ cu personalitate juridică și structurile arondate acestora, începând cu data de 13.09.2021, conform Anexei nr. 1.

Inspectoratul Școlar Județean Suceava are obligația de a comunica prezenta hotărâre instituțiilor de învățământ preuniversitar vizate, aflate în subordine instituțională, în vederea punerii în aplicare a scenariului de organizare și desfășurare a cursurilor, începând cu data de 13.09.2021.

Anexa nr. 1 – Scenariile de funcționare pentru instituțiile de învățământ preuniversitar, începând cu data de 13.09.2021

Nr. crt.Denumire unitate de învățământ (PJ)Scenariul stabilit în consiliile de administrațieObservații
1ȘCOALA GIMNAZIALĂ “IOAN BĂNCESCU” ADÂNCATAScenariul 1 
2ȘCOALA GIMNAZIALĂ “LUCA ARBURE” ARBOREScenariul 1 
3ȘCOALA GIMNAZIALĂ “NICOLAE STOLERU” BAIAScenariul 1 
4ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 3 BAIAScenariul 1 
5ȘCOALA GIMNAZIALĂ BAINEȚScenariul 1 
6ȘCOALA GIMNAZIALĂ BĂIȘEȘTIScenariul 1 
7ȘCOALA GIMNAZIALĂ BĂLĂCEANAScenariul 1 
8ȘCOALA GIMNAZIALĂ BĂLCĂUȚIScenariul 1 
9ȘCOALA GIMNAZIALĂ “MIHAI EMINESCU” BĂNEȘTIScenariul 1 
10ȘCOALA GIMNAZIALĂ BERCHIȘEȘTIScenariul 1 
11ȘCOALA GIMNAZIALĂ “GEORGE TOFAN” BILCAScenariul 1 
12LICEUL TEHNOLOGIC SPECIAL BIVOLARIEScenariul 1 
13ȘCOALA GIMNAZIALĂ BIVOLARIEScenariul 1 
14ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 BOGDĂNEȘTIScenariul 1 
15ȘCOALA GIMNAZIALĂ “VASILE TOMEGEA” BOROAIAScenariul 1 
16ȘCOALA GIMNAZIALĂ BOSANCIScenariul 1 
17ȘCOALA GIMNAZIALĂ BOTOȘANAScenariul 1 
18ȘCOALA GIMNAZIALĂ BREAZAScenariul 1 
19ȘCOALA GIMNAZIALĂ BRODINAScenariul 1 
20LICEUL TEHNOLOGIC “NICOLAI NANU” BROȘTENIScenariul 1 
21ȘCOALA GIMNAZIALĂ BUCȘOAIAScenariul 1 
22ȘCOALA GIMNAZIALĂ BUDENIScenariul 1 
23ȘCOALA GIMNAZIALĂ “ARTUR GOROVEI” BUNEȘTIScenariul 1 
24ȘCOALA GIMNAZIALĂ BURLAScenariul 1 
25GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL ”STEJĂRELUL” CAJVANAScenariul 1 
26LICEUL TEHNOLOGIC ”ȘTEFAN CEL MARE” CAJVANAScenariul 1 
27ȘCOALA GIMNAZIALĂ CALAFINDEȘTIScenariul 1 
28ȘCOALA GIMNAZIALĂ “ION BARBIR” CAPU CÂMPULUIScenariul 1 
29CENTRUL DE STUDII “ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT – BUCOVINA” CÂMPULUNG MOLDOVENESCScenariul 1 
30CLUBUL COPIILOR CÂMPULUNG MOLDOVENESCScenariul 1 
31COLEGIUL NAȚIONAL “DRAGOȘ VODĂ” CÂMPULUNG MOLDOVENESCScenariul 1 
32COLEGIUL NAȚIONAL MILITAR “ȘTEFAN CEL MARE” CÂMPULUNG MOLDOVENESC——–Nu se supune emiterii unei hotărâri conform art. 6, alin. (11) și (12) din Ordinul comun ME/MS nr. 5196/1756 din 3 septembrie 2021
33COLEGIUL SILVIC “BUCOVINA” CÂMPULUNG MOLDOVENESCScenariul 1 
34LICEUL TEHNOLOGIC NR. 1 CÂMPULUNG MOLDOVENESCScenariul 1 
35ȘCOALA GIMNAZIALĂ “BOGDAN VODĂ” CÂMPULUNG MOLDOVENESCScenariul 1 
36ȘCOALA GIMNAZIALĂ “GEORGE VOEVIDCA” CÂMPULUNG MOLDOVENESCScenariul 1 
37ȘCOALA GIMNAZIALĂ “TEODOR V. ȘTEFANELLI” CÂMPULUNG MOLDOVENESCScenariul 1 
38ȘCOALA PROFESIONALĂ SPECIALĂ CÂMPULUNG MOLDOVENESCScenariul 1 
39ȘCOALA GIMNAZIALĂ “ȘTEFAN CEL MARE” CÂRLIBABAScenariul 1 
40ȘCOALA GIMNAZIALĂ CIOCĂNEȘTIScenariul 1 
41ȘCOALA GIMNAZIALĂ CIPRIAN PORUMBESCUScenariul 1 
42ȘCOALA GIMNAZIALĂ “VORNICU SIMION TĂUTU” COMĂNEȘTIScenariul 1 
43ȘCOALA GIMNAZIALĂ “CONSTANTIN BLĂNARU” CORNU LUNCIIScenariul 1 
44ȘCOALA GIMNAZIALĂ COROCĂIEȘTIScenariul 1 
45ȘCOALA GIMNAZIALĂ COȘNAScenariul 1 
46ȘCOALA GIMNAZIALĂ CRUCEAScenariul 1 
47LICEUL TEHNOLOGIC “OLTEA DOAMNA” DOLHASCAScenariul 1 
48ȘCOALA GIMNAZIALĂ “HATMANUL ȘENDREA” DOLHEȘTII MARIScenariul 1 
49LICEUL TEHNOLOGIC DORNA CANDRENILORScenariul 1 
50ȘCOALA GIMNAZIALĂ DORNA ARINIScenariul 1 
51ȘCOALA GIMNAZIALĂ DORNEȘTIScenariul 1 
52ȘCOALA GIMNAZIALĂ DRĂGOIEȘTIScenariul 1 
53ȘCOALA GIMNAZIALĂ “LUCA GAVRIL” DRĂGUȘENIScenariul 1 
54GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL “DUMBRAVA MINUNATĂ” DUMBRĂVENIScenariul 1 
55LICEUL TEHNOLOGIC “MIHAI EMINESCU” DUMBRĂVENIScenariul 1 
56CLUBUL COPIILOR FĂLTICENIScenariul 1 
57COLEGIUL NAȚIONAL “NICU GANE” FĂLTICENIScenariul 1 
58COLEGIUL TEHNIC “MIHAI BĂCESCU” FĂLTICENIScenariul 1 
59COLEGIUL “VASILE LOVINESCU” FĂLTICENIScenariul 1 
60GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL “VOINICELUL” FĂLTICENIScenariul 1 
61GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT “PINOCCHIO” FĂLTICENIScenariul 1 
62GRĂDINIȚA SPECIALĂ FĂLTICENIScenariul 1 
63ȘCOALA GIMNAZIALĂ “ALEXANDRU IOAN CUZA” FĂLTICENIScenariul 1 
64ȘCOALA GIMNAZIALĂ “IOAN CIUREA” FĂLTICENIScenariul 1 
65ȘCOALA GIMNAZIALĂ “ION IRIMESCU” FĂLTICENIScenariul 1 
66ȘCOALA GIMNAZIALĂ “MIHAIL SADOVEANU” FĂLTICENIScenariul 1 
67ȘCOALA POSTLICEALĂ F.E.G. EDUCATION FĂLTICENIScenariul 1 
68ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ ”CENTRUL DE STUDII EUROPEAN” FĂLTICENIScenariul 1 
69ȘCOALA GIMNAZIALĂ “ION MUCELEANU” FÂNTÂNA MAREScenariul 1 
70ȘCOALA GIMNAZIALĂ “IRACLIE PORUMBESCU” FRĂTĂUȚII NOIScenariul 1 
71ȘCOALA GIMNAZIALĂ FRĂTĂUȚII VECHIScenariul 1 
72ȘCOALA GIMNAZIALĂ “ION ȘUHANE” FRUMOSUScenariul 1 
73ȘCOALA GIMNAZIALĂ “DIMITRIE GUSTI” FUNDU MOLDOVEIScenariul 1 
74ȘCOALA GIMNAZIALĂ “SAMSON BODNĂRESCU” GĂLĂNEȘTIScenariul 1 
75ȘCOALA GIMNAZIALĂ “PAHOMIE C. VASILIU” GRĂMEȘTIScenariul 1 
76ȘCOALA GIMNAZIALĂ “MIHAIL SADOVEANU” GRĂNICEȘTIScenariul 1 
77ȘCOALA GIMNAZIALĂ GULIAScenariul 1 
78CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ “SF. ANDREI” GURA HUMORULUIScenariul 1 
79CLUBUL COPIILOR GURA HUMORULUIScenariul 1 
80CLUBUL SPORTIV ȘCOLAR GURA HUMORULUIScenariul 1 
81COLEGIUL “ALEXANDRU CEL BUN” GURA HUMORULUIScenariul 1 
82GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL “LUMEA COPILĂRIEI” GURA HUMORULUIScenariul 1 
83GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT “CĂSUȚA PITICILOR” GURA HUMORULUIScenariul 1 
84GRĂDINIȚA ”PARADISUL PITICILOR” GURA HUMORULUIScenariul 1 
85ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 GURA HUMORULUIScenariul 1 
86ȘCOALA GIMNAZIALĂ “PETRU COMARNESCU” GURA HUMORULUIScenariul 1 
87ȘCOALA GIMNAZIALĂ “TEODOR BALAN” GURA HUMORULUIScenariul 1 
88ȘCOALA GIMNAZIALĂ “MIHAI HALUNGA” HĂNȚEȘTIScenariul 1 
89ȘCOALA GIMNAZIALĂ HÂRTOPScenariul 1 
90ȘCOALA GIMNAZIALĂ “I.G.SBIERA” HORODNIC DE JOSScenariul 1 
91ȘCOALA GIMNAZIALĂ “IULIAN VESPER” HORODNIC DE SUSScenariul 1 
92ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”MARIA CANTACUZINO” HORODNICENIScenariul 1 
93ȘCOALA GIMNAZIALĂ “LIVIU SUHAR” IACOBENIScenariul 1 
94ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 IASLOVĂȚScenariul 1 
95ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2 IASLOVĂȚScenariul 1 
96ȘCOALA GIMNAZIALĂ “SIMION FLOREA MARIAN” ILIȘEȘTIScenariul 1 
97ȘCOALA GIMNAZIALĂ IPOTEȘTIScenariul 1 
98ȘCOALA GIMNAZIALĂ “ION AFLOREI” IZVOARELE SUCEVEIScenariul 1 
99LICEUL TEHNOLOGIC “IORGU VÎRNAV LITEANU” LITENIScenariul 1 
100GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT MARGINEAScenariul 1 
101LICEUL TEHNOLOGIC “VASILE GHERASIM” MARGINEAScenariul 1 
102ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2 MARGINEAScenariul 1 
103ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 3 MARGINEAScenariul 1 
104ȘCOALA GIMNAZIALĂ “NICOLAE LABIȘ” MĂLINIScenariul 1 
105ȘCOALA GIMNAZIALĂ MĂRIȚEIScenariul 1 
106ȘCOALA GIMNAZIALĂ MILIȘĂUȚIScenariul 1 
107ȘCOALA GIMNAZIALĂ MITOCU DRAGOMIRNEIScenariul 1 
108ȘCOALA GIMNAZIALĂ MOARA NICĂScenariul 1 
109ȘCOALA GIMNAZIALĂ MOLDOVA SULIȚAScenariul 1 
110LICEUL TEHNOLOGIC “VASILE COCEA” MOLDOVIȚAScenariul 1 
111ȘCOALA GIMNAZIALĂ NEAGRA ȘARULUIScenariul 1 
112ȘCOALA GIMNAZIALĂ ONICENIScenariul 1 
113ȘCOALA GIMNAZIALĂ OSTRAScenariul 1 
114ȘCOALA GIMNAZIALĂ PANACIScenariul 1 
115ȘCOALA GIMNAZIALĂ PĂLTINOASAScenariul 1 
116ȘCOALA GIMNAZIALĂ “CONSTANTIN MORARIU” PĂTRĂUȚIScenariul 1 
117LICEUL TEHNOLOGIC “NICANOR MOROȘAN” PÂRTESTII DE JOSScenariul 1 
118ȘCOALA GIMNAZIALĂ PÂRTEȘTII DE SUSScenariul 1 
119ȘCOALA GIMNAZIALĂ “CONSTANTIN TOMESCU” PLEȘEȘTIScenariul 1 
120ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”CRISTOFOR SIMIONESCU” PLOPENIScenariul 1 
121ȘCOALA GIMNAZIALĂ “KRYSTYNA BOCHENEK” POIANA MICULUIScenariul 1 
122ȘCOALA GIMNAZIALĂ POIANA STAMPEIScenariul 1 
123ȘCOALA GIMNAZIALĂ POIENI SOLCAScenariul 1 
124ȘCOALA GIMNAZIALĂ POJORÂTAScenariul 1 
125ȘCOALA GIMNAZIALĂ PREUTEȘTIScenariul 1 
126ȘCOALA GIMNAZIALĂ “MITROPOLIT IACOB PUTNEANUL” PUTNAScenariul 1 
127ȘCOALA GIMNAZIALĂ “ION LOVINESCU” RĂDĂȘENIScenariul 1 
128CLUBUL COPIILOR RĂDĂUȚIScenariul 1 
129CLUBUL SPORTIV ȘCOLAR RĂDĂUȚIScenariul 1 
130COLEGIUL “ANDRONIC MOTRESCU” RĂDĂUȚIScenariul 1 
131COLEGIUL NAȚIONAL “EUDOXIU HURMUZACHI” RĂDĂUȚIScenariul 1 
132COLEGIUL TEHNIC RĂDĂUȚIScenariul 1 
133GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT ”GRĂDINIȚA MAGICĂ” RĂDĂUȚIScenariul 1 
134GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT “MICUL PRINȚ” RĂDĂUȚIScenariul 1 
135GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT “PRICHINDELUL” RĂDĂUȚIScenariul 1 
136GRĂDINIȚA “SF.MARIA” RĂDĂUȚIScenariul 1 
137ȘCOALA GIMNAZIALĂ “BOGDAN VODĂ” RĂDĂUȚIScenariul 1 
138ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”DIMITRIE CANTEMIR” RĂDĂUȚIScenariul 1 
139ȘCOALA GIMNAZIALĂ “GHEORGHE POPADIUC” RĂDĂUȚIScenariul 1 
140ȘCOALA GIMNAZIALĂ “MIHAI EMINESCU” RĂDĂUȚIScenariul 1 
141ȘCOALA GIMNAZIALĂ “REGINA ELISABETA” RĂDĂUȚIScenariul 1 
142ȘCOALA GIMNAZIALĂ SPECIALĂ “SF. STELIAN” RĂDĂUȚIScenariul 1 
143ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ CENTRUL DE STUDII “ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT” RĂDĂUȚIScenariul 1 
144ȘCOALA GIMNAZIALĂ RÂȘCAScenariul 1 
145ȘCOALA GIMNAZIALĂ ROTUNDAScenariul 1 
146ȘCOALA GIMNAZIALĂ SADOVAScenariul 1 
147ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”AURELIAN STANCIU” SALCEAScenariul 1 
148ȘCOALA GIMNAZIALĂ SATU MAREScenariul 1 
149ȘCOALA GIMNAZIALĂ SIMINICEAScenariul 1 
150COLEGIUL TEHNIC “LAȚCU VODĂ” SIRETScenariul 1 
151ȘCOALA GIMNAZIALĂ “PETRU MUȘAT” SIRETScenariul 1 
152ȘCOALA GIMNAZIALĂ “ALEXANDRU LĂPUȘNEANU” SLATINAScenariul 1 
153LICEUL TEHNOLOGIC “TOMȘA VODĂ” SOLCAScenariul 1 
154ȘCOALA GIMNAZIALĂ “DIMITRIE ONCIUL” STRAJAScenariul 1 
155ȘCOALA GIMNAZIALĂ STROIEȘTIScenariul 1 
156ȘCOALA GIMNAZIALĂ STULPICANIScenariul 1 
157CENTRUL JUDEȚEAN DE EXCELENȚĂ SUCEAVAScenariul 1 
158CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ SUCEAVAScenariul 1 
159COLEGIUL DE ARTĂ “CIPRIAN PORUMBESCU” SUCEAVAScenariul 1 
160COLEGIUL ECONOMIC “DIMITRIE CANTEMIR” SUCEAVAScenariul 1 
161COLEGIUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ “SPIRU HARET” SUCEAVAScenariul 1 
162COLEGIUL NAȚIONAL “MIHAI EMINESCU” SUCEAVAScenariul 1 
163COLEGIUL NAȚIONAL “PETRU RAREȘ” SUCEAVAScenariul 1 
164COLEGIUL NAȚIONAL “ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVAScenariul 1 
165COLEGIUL TEHNIC “ALEXANDRU IOAN CUZA” SUCEAVAScenariul 1 
166COLEGIUL TEHNIC DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ SUCEAVAScenariul 1 
167COLEGIUL TEHNIC “PETRU MUȘAT” SUCEAVAScenariul 1 
168COLEGIUL TEHNIC “SAMUIL ISOPESCU” SUCEAVAScenariul 1 
169GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL “OBCINI” SUCEAVAScenariul 1 
170GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL ȘI PRELUNGIT ”TRIKI RIKI” SUCEAVAScenariul 1 
171GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL “ȚĂNDĂRICĂ” SUCEAVAScenariul 1 
172GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT “AȘCHIUȚĂ” SUCEAVAScenariul 1 
173GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT “GULLIVER” SUCEAVAScenariul 1 
174GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT ”LA PITICUL VESEL” SUCEAVAScenariul 1 
175GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT ”MICUL PRINȚ” SUCEAVAScenariul 1 
176GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT “PRICHINDEL” SUCEAVAScenariul 1 
177GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT “1-2-3” SUCEAVAScenariul 1 
178GRĂDINIȚA “SAMARITEANUL” NR. 20 SUCEAVAScenariul 1 
179LICEUL CU PROGRAM SPORTIV SUCEAVAScenariul 1 
180LICEUL “NATANAEL” SUCEAVAScenariul 1 
181LICEUL TEHNOLOGIC “VIRGIL MADGEARU” SUCEAVAScenariul 1 
182LICEUL TEORETIC “FILADELFIA” SUCEAVAScenariul 1 
183PALATUL COPIILOR SUCEAVAScenariul 1 
184SEMINARUL TEOLOGIC LICEAL ORTODOX “MITROPOLITUL DOSOFTEI” SUCEAVAScenariul 1 
185ȘCOALA GIMNAZIALĂ “GRIGORE GHICA VOIEVOD” SUCEAVAScenariul 1 
186ȘCOALA GIMNAZIALĂ “ION CREANGĂ” SUCEAVAScenariul 1 
187ȘCOALA GIMNAZIALĂ “JEAN BART” SUCEAVAScenariul 1 
188ȘCOALA GIMNAZIALĂ “MIRON COSTIN” SUCEAVAScenariul 1 
189ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 SUCEAVAScenariul 1 
190ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 10 SUCEAVAScenariul 1 
191ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 3 SUCEAVAScenariul 1 
192ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 4 SUCEAVAScenariul 1 
193ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 6 SUCEAVAScenariul 1 
194ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 8 SUCEAVAScenariul 1 
195ȘCOALA POSTLICEALĂ F.E.G. EDUCATION – FILIALA SUCEAVAScenariul 1 
196ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ CENTRUL DE STUDII “ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT” SUCEAVAScenariul 1 
197ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ SUCEAVAScenariul 1 
198ȘCOALA PRIMARĂ ”SFÂNTUL IOAN CEL NOU DE LA SUCEAVA” SUCEAVAScenariul 1 
199ȘCOALA “ROMÂNO-BRITANICĂ SUCEAVA” SUCEAVAScenariul 1 
200ȘCOALA GIMNAZIALĂ “DIMITRIE VATAMANIUC” SUCEVIȚAScenariul 1 
201ȘCOALA GIMNAZIALĂ “DIMITRIE PĂCURARIU” ȘCHEIAScenariul 1 
202ȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘERBĂUȚIScenariul 1 
203ȘCOALA GIMNAZIALĂ TODIREȘTIScenariul 1 
204ȘCOALA GIMNAZIALĂ “ACADEMICIAN H. MIHĂESCU” UDEȘTIScenariul 1 
205ȘCOALA GIMNAZIALĂ ULMAScenariul 1 
206ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 VADU MOLDOVEIScenariul 1 
207ȘCOALA GIMNAZIALĂ VALEA MOLDOVEIScenariul 1 
208ȘCOALA GIMNAZIALĂ “IORGU G. TOMA” VAMAScenariul 1 
209CLUBUL COPIILOR VATRA DORNEIScenariul 1 
210CLUBUL SPORTIV ȘCOLAR VATRA DORNEIScenariul 1 
211GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL “CĂSUȚA POVEȘTILOR” VATRA DORNEIScenariul 1 
212GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT “ALBA CA ZĂPADA” VATRA DORNEIScenariul 1 
213LICEUL TEHNOLOGIC “VASILE DEAC” VATRA DORNEIScenariul 1 
214LICEUL TEORETIC ”ION LUCA” VATRA DORNEIScenariul 1 
215ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 VATRA DORNEIScenariul 1 
216ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2 VATRA DORNEIScenariul 1 
217ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 4 VATRA DORNEIScenariul 1 
218ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “ȚARA DE SUS” VATRA DORNEIScenariul 1 
219ȘCOALA GIMNAZIALĂ VATRA MOLDOVIȚEIScenariul 1 
220ȘCOALA GIMNAZIALĂ VEREȘTIScenariul 1 
221ȘCOALA GIMNAZIALĂ “IOAN VICOVEANU” VICOVU DE JOSScenariul 1 
222ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2 VICOVU DE JOSScenariul 1 
223LICEUL TEHNOLOGIC “ION NISTOR” VICOVU DE SUSScenariul 1 
224ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 VICOVU DE SUSScenariul 1 
225ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2 VICOVU DE SUSScenariul 1 
226ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 3 VICOVU DE SUSScenariul 1 
227ȘCOALA GIMNAZIALĂ VOITINELScenariul 1 
228ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”DR. SIMION ȘI METZIA HÎJ” VOLOVĂȚScenariul 1 
229ȘCOALA GIMNAZIALĂ ZAMOSTEAScenariul 1 
230ȘCOALA GIMNAZIALĂ ZVORIȘTEAScenariul 1