Minor accidentat grav in timp ce se urca in masina


Intră acum și în grupul de

Un băiat a ajuns la Spitalul Judeţean Suceava, secţia de chirurgie infantilă în stare gravă după ce a fost accidentat în timp ce se urca într-o maşină ce staţiona pe marginea drumului. Potrivit IPJ suceava, marţi, în jurul orelor 15.40, pe DN 17, în afara oraşului Frasin, S. Isidor, în vârstă de 51 ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea o autoutilitară, s-a angajat în depăşirea unui autoturism oprit în afara părţii carosabile de R. Marius, de 38 ani localnic.

Pentru că nu a păstrat o distanţă laterală corespunzătoare, a intrat în coliziune cu acesta.

Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a minorului R. D., în vârstă de 11 ani localnic, care în momentul impactului urca în autoturism. Conducătorii auto purtau centura de siguranţă, au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.


Intră acum și în grupul de