Incendiu devastator intr-o gospodarie din Manastirea Humorului

Aproape nimic nu a mai rămas dintr-o gospodărie după ce aceasta a luat foc joi, dimineaţă. Incendiul a fost anunţat prin serviciul 112, la ora 04:59, astfel că Garda de intervenţie Gura Humorului a intervenit cu două autospeciale pentru localizarea şi stingerea focului. Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, din cauza orei matinale, incendiul a fost observat şi anunţat cu întârziere.

Când pompierii au ajuns la gospodăria lui Traian C., din comuna Mănăstirea Humorului, str. Dulcea, ardeau adăpostul de păsări şi şura, acoperişul casei de locuit, magazia de lemne, peretele exterior şi acoperişul bucătăriei de vară, existând pericolul de propagare la un atelier de tâmplărie şi o locuinţă învecinată.

Flăcările au distrus acoperişul casei de locuit pe o suprafaţă de 120 mp, adăpostul de animale şi şura pe o suprafaţă de 120 mp, magazia de lemne pe o suprafaţă de 100 mp, peretele şi acoperişul bucătăriei de vară pe o suprafaţă de 30 mp şi circa 3 tone de fân.

De asemenea, s-au degradat pereţii şi planşeul casei. În incendiu au pierit 6 vaci, un cal şi 10 păsări, pompierii reuşind să salveze câinele şi 4 păsări.

Rezultatul primelor cercetări indică faptul că incendiul a izbucnit prin efect termic al curentului electric, din cauza unui conductor electric defect.

Pompierii au salvat restul casei de locuit, atelierul de tâmplărie şi locuinţa învecinată, misiunea încheindu-se la ora 08.15.