Ion Lungu spune că municipiul Suceava va ajunge inevitabil în „scenariul roșu”: Valul patru este destul de agresiv și facem tot ce putem să ținem lucrurile sub control în municipiul Suceava

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că în ritmul în care se înregistrează noi cazuri de infecții cu SARS-CoV-2 municipiul Suceava va ajunge inevitabil în „scenariul roșu”, apreciind că această situație ar putea interveni în prima parte a lunii octombrie.

„Dacă mergem în ritmul acesta inevitabil vom ajunge în „scenariul roșu””, a spus primarul.

Ion Lungu a apreciat că această problemă îmbracă două nuanțe, una legată de funcționarea școlilor care vor trece în online după ce rata de infectarea va depăși 6 cazuri la mia de locuitori, dar și de a menține, cât de cât, controlul pandemiei, ținând cont de presiunea care se pune pe Spitalul Județean Suceava.

Primarul Ion Lungu – conferinta de presa săptămânală…pana cand va hotăra din nou carantinarea orașului

Primarul Ion Lungu – conferinta de presa săptămânală…pana cand va hotărî din nou carantinarea orașului

Publicată de NewsBucovina.ro pe Marţi, 21 septembrie 2021

Primarul a mai declarat că în ultima săptămână doar 823 de doze de vaccin împotriva Covid-19 au fost folosite în municipiul Suceava și a menționat că, în urma discuțiilor avute la DSP Suceava, se va închide de la 1 octombrie centrul de vaccinare din parcarea SCS Suceava și se va deschide cel din sala de sport de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”.

El a reamintit că CLSU Suceava a luat măsuri suplimentare față de cele stabilite inițial de CJSU Suceava prin „scenariul galben”, respectiv obligativitatea purtării măștii de protecție în apropierea unităților școlare și în zonele aglomerate.

„Valul patru este destul de agresiv și facem tot ce putem să stopăm, să ținem lucrurile sub control în municipiul Suceava”, a mai spus Ion Lungu.