Flutur a convocat primarii și șefii de instituții alături de proiectant pentru centura Gura Humorului. El speră să înceapă execuția lucrării peste un an


Intră acum și în grupul de

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a convocat, miercuri, pe teren, pe reprezentanţii firmei care a câştigat licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru viitoarea şosea de centură a oraşului Gura Humorului.

La întâlnire au fost prezenţi şi primarii din Gura Humorului, Păltinoasa şi Frasin, arhitectul şef al judeţului, reprezentanţii Direcţiei Tehnice din cadrul Consiliului Judeţean Suceava, precum şi ai companiilor E.On şi Apele Române.

Flutur a spus că în cadrul vizitei pe teren s-a parcurs traseul orientativ pe care ar urma să se construiască această şosea de centură.

„Urmează ca în termen de nouă luni să fie prezentate trei variante de lucru, din care urmează să fie aleasă varianta finală a viitoarei rute ocolitoare a oraşului Gura Humorului”, a precizat președintele CJ Suceava.

El a menționat că CJ Suceava şi-a asumat răspunderea privind proiectarea şi executarea lucrărilor la această rută ocolitoare, investiţie care se dorește să fie realizată din fonduri europene.

„Această şosea de centură este o investiţie extrem de importantă, care va rezolva principala problemă de trafic a judeţului Suceava de pe DN 17 din  zona Gura Humorului.Ne dorim ca anul viitor să înceapă execuţia lucrărilor”, a spus Flutur.

El a reamintit că șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi parte din viitoarea Autostradă a Nordului care ar urma să se intersecteze în zona municipiului Suceava cu  Autostrada A7.


Intră acum și în grupul de