S-a izbit cu bicicleta intr-un carucior in care se afla un bebelus de 6 luni


Intră acum și în grupul de

Un copilaş de numai 6 luni a fost adus duminică seară, la Spitalul Judeţean Suceava după ce a căzut din cărucior fiind izbit de un băiat pe bicicletă. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, la ora 20.15, minorul N. I., în vârstă de 12 ani, din municipiul Suceava, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe trotuarul de pe Calea Burdujeni din cartierul Burdujeni, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a lovit un cărucior pentru copii, în care se afla C. N., în vârstă de 6 luni.

Căruciorul era împins pe trotuar de mama copilului, C. Andreea. În urma impactului, copilul a căzut din cărucior şi a fost transportat la Spitalul judeţean Suceava, unde a fost diagnosticat cu: „contuzie regiune frontală”.


Intră acum și în grupul de